Raliul de la Rânca, în pericol din cauza lipsei finanţării
0Etapa „Campionatului de Viteză în Coastă al României“ de la Rânca riscă să nu mai aibă loc din cauza lipsei finanţării necesare.
Prefectul de Gorj, Liviu Andrei, a participat la o întâlnire cu oamenii de afaceri gorjeni şi cu reprezentanţii unităţilor bancare din Târgu Jiu pentru obţinerea de finanţare în vederea organizării raliulului. Organizatorul concursului, Constantin Ciufrilă, are nevoie de finanţare pentru a putea organiza şi în acest an campionatul de la Rânca. Acesta a precizat că, până de curând, o societate de asigurări a promis că suportă cheltuielile, însă, pe ultima sută de metri, acest lucru nu a mai fost posibil. Oamenii de afaceri au fost receptivi şi au promis că vor analiza posibilităţile pe care le au pentru finanţarea concursului.