Târgu-Jiu: Protestatarii: „Să dispară « fraţii Jderi » Boc şi Băsescu!“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Aproape 200 de persoane au pichetat astăzi Prefectura Gorj, nemulţumite de modificările aduse Codului Muncii.

La protest au participat membri ai mai multor confederaţii sindicale din judeţ, care au trimis un memoriu cu toate nemulţumirile lor către prefectul de Gorj.

image

„Protestez pentru drepturile care ne-au fost furate dar şi împotriva aplicării noului cod al muncii care prevede dispariţia contractului de muncă, ceea ce generează nesiguranţa locului de muncă. Să dispară «fraţii Jderi» Boc şi Băsescu!“, a spus Gheorghe Ghimpău, profesor de educaţie fizică.

image


Angajaţi din sănătate, învăţământ, minerit şi energie dar şi angajaţi ai Penitenciarului au strigat lozinci precum «Jos Guvernul!», «Hoţii!», au fluierat, au suflat din vuvuzele şi au cerut demisia Guvernului şi a preşedintelui Băsescu. 

image

Noul Cod al Muncii afectează toate sectoarele de activitate. Nu ne vom opri aici cu protestele ci, vom continua pe data de 18 martie cu manifestări de amploare cu două marşuri“, adeclarat Vasile Mija, liderul Uniunii Sindicatelor Libere din Învăţământ (USLI) Gorj.

Târgu-Jiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite