Târgu-Jiu: Proprietarul maşinii furate şi incendiate a dispărut fără urmă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Târgu-Jiu: Foto: Daniel Nistor
Târgu-Jiu: Foto: Daniel Nistor

Daniel Nistor, un cărbuneştean în vârstă de 39 de ani, este de negăsit de zece zile. La  sfârşitul lunii decembrie a anului trecut, acesta a fost victima unor hoţi, care i-au furat  maşina şi i-au dat foc.

Dispariţia a fost înregistrată luni, la orele prânzului, când fratele lui Daniel Nistor a  sesizat Poliţia Oraşului Târgu-Cărbuneşti şi le-a povestit oamenilor legii detaliile legate  de acest caz. Bărbatul de 39 de ani a fost văzut ultima dată pe data de 15 februarie, iar de  atunci a dispărut fără urmă.

Acesta prezintă următoarele semnalmente: înălţime 1,80-1,85 m,  greutate de aproximativ 100 de kilograme, ten deschis, ochi verzi şi păr şaten. La data plecării de la domiciliu era îmbrăcat cu o pereche de  pantaloni tip blue-jeans de culoare albastră, o geacă de culoare albastră,fiind încălţat cu  ghete de culoare neagră“, precizează Daniel Tică, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de  Poliţie Gorj.

În dimineaţa zilei de 22 decembrie a anului trecut, Daniel Nistor a constatat că  autoturismul său, marca BMW, a fost furat şi incendiat de persoane necunoscute,  înregistrându-se pagube de aproximativ 28 de mii de lei. Familia nu exclude varianta ca cei  care i-au dat foc maşinii să aibă legătură cu răpirea acestuia. Bărbatul de 39 de ani locuia  în satul Creţeşti, din Târgu-Cărbuneşti.

image

Persoanele care pot oferii informaţii despre  acesta sunt rugate să apeleze numărul de urgenţă 112 sau să anunţe cea mai apropiată unitate  de poliţie.

Târgu-Jiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite