Târgu-Jiu: Programul de beţie, tăiat de primărie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Octavian Scorţeanu, patronul discotecii din Schela, consideră că măsura este abuzivă
Octavian Scorţeanu, patronul discotecii din Schela, consideră că măsura este abuzivă

Consilierii locali din comuna gorjeană Schela le-au interzis patronilor de discoteci şi magazine să aibă program noaptea pentru a diminua numărul scandalurilor provocate de beţivi. Proprietarul singurei discoteci consideră restricţia abuzivă şi anunţă că o va contesta în instanţă.

image

Consiliul Local al comunei Schela a adoptat, în ultima şedinţă, o hotărâre iniţiată de primarul Aristide Şerbănescu, prin care programul localurilor şi magazinelor este limitat până la ora 24.00. Acesta spune că măsura a fost luată pentru a se pune capăt scandalurilor. „Localnicii sunt terorizaţi de scandalagii, se plâng că nu pot să se mai odihnească. Tinerii consumă alcool şi îşi pierd raţiunea. Răfuielile sunt la ordinea zilei şi mulţi au ajuns la spital. Un scandal de amploare a avut loc acum două săptămâni, când zeci de tineri s-au luat la bătaie şi şi-au spart capetele cu sticle de bere“, a declarat Aristide Şerbănescu.

Petrecăreţii din Arsuri, arşi cu zeci de amenzi

Ajutorul şefului de post din Schela confirmă că în comună au loc scandaluri aproape în fiecare săptămână. „S-au aplicat zeci de amenzi pentru scandalurile din satul Arsuri, acolo unde funcţionează o discotecă. Au fost numeroase apeluri la 112, pentru că nu se asigură aşa cum trebuie ordinea în local“, a spus Ovidiu Buzărin. Octavian Scorţeanu, patronul discotecii din satul Arsuri, singura din comună, consideră că limitarea programului de funcţionare este ilegală, anunţând că va ataca în instanţă hotărârea Consiliului Local. „Eu am montat un sistem de supraveghere video autorizat, am încheiat şi un contract cu o persoană atestată pentru asigurarea pazei la discotecă. Cine face scandal trebuie să plătească în conformitate cu legea. Dar nu eu sunt obligat să asigur paza în sat! E treaba poliţiei să păstreze liniştea publică“, a declarat Octavian Scorţeanu.

discoteca

Petrecăreţii sparg geamurile cu bolovani

Mai mulţi săteni s-au trezit cu geamurile sparte de petrecăreţi. Sevastiţa Vlădoiu, în vârstă de 80 de ani, a avut şi ea de suferit de pe urma scandalurilor între clienţii discotecii din sat. „Mi-a fost spart geamul la casă, am găsit bolovanul în cameră. E bine ca programul să fi e până la miezul nopţii. Nu ştiu ce e cu tinerii din ziua de azi: se îmbată şi parcă înnebunesc“, a spus bătrâna.

disco

Majoritatea localnicilor au spus primarului că acea discotecă ar trebui închisă definitiv.


Târgu-Jiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite