Târgu-Jiu: Program special de sărbători pentru vârstnici şi persoanele defavorizate

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Târgu-Jiu: 1 Decembrie va fi marcat şi în municipiu
Târgu-Jiu: 1 Decembrie va fi marcat şi în municipiu

Primăria municipiului Târgu-Jiu a pregătit şi anul acesta un program special pentru luna decembrie, dedicat persoanelor vârstnice şi celor defavorizate.

Primul eveniment va avea loc chiar în prima zi a lunii, când pensionarii înscrişi la cluburile vârstei a treia vor avea la dispoziţie două autocare pentru a se deplasa la Alba-Iulia, cu ocazia manifestărilor prilejuite de Ziuna Naţională. De Sfântul Nicolae, vârstnicii vor fi întâmpinaţi cu un program artistic, dar şi cu o gustare de post. „În perioada 16-23 decembrie, în cadrul programului «Crăciun pentru fiecare», vom organiza trei evenimente, pentru pensionari şi persoanele defavorizate. Vor primi covrigi, mere, vin fiert şi alte mici atenţii specifice sărbătorilor. Tot în apropierea Crăciunului, vom distribui pachetele cu alimente pentru persoanele defavorizate şi cele care beneficiază de ajutor social“, a precizat purtătorul de cuvânt al Primăriei Târgu-Jiu, Ramona Evulescu. În cadrul Crăciunului solidarităţii, va avea loc un program special de Crăciun pentru persoanele fără adăpost găzduite la Casa Iris, cu o masă specifică şi cadouri pentru copii.Va fi organizat şi Revelionul Solidarităţii, pentru copiii şi tinerii proveniţi din instituţiile de ocrotire socială , persoanele fără adăpost şi bătrânii singuri.


Târgu-Jiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite