Procurorul Marius Iacob a venit la Târgu-Jiu: „Mâine veţi afla numele adevăratului criminal în cazul Ţundrea“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

La sediul Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj au ajuns şi fraţii minorei din Pojogeni care, la 16 iunie 1992, a fost ucisă cu bestialitate. Aceştia au cerut să li se spună numele criminalului.

O echipă coordonată de Marius Iacob, procurorul-şef al Secţiei de Urmărire Penală şi Criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, a ajuns astăzi, în jurul orei 11.00, la Târgu-Jiu, pentru a-l identifica pe adevăratul ucigaş.

S-a format un nou dosar de urmărire penală. Pe baza probelor administrate în acea perioadă şi a probelor ştiinţifice pe care le-am adus ulterior am stabilit cu certitudine că autorul acelei oribile fapte este altă persoană, pe care noi o investigăm în acest moment. Suntem în faza în care reaudiem o parte din martori. Îl vom audia şi pe el, dacă va vrea să dea declaraţii şi sperăm ca în cel mai scurt timp să finalizăm urmărirea penală. Nu e obligat să dea declaraţii, pentru că învinuiţii nu sunt obligaţi, însă e dreptul lui. A fost chemat la audieri, nu astăzi, mai demult, Bucureşti, unde a refuzat să dea declaraţii în legătură cu învinuirea ce i se aduce. L-am chemat şi mâine. Au fost citate mai multe persoane. În 2004 a fost pronunţată o achitare definitivă şi, în acel moment, existau indicii cu privire la existenţa altui autor. În baza acelor indicii am făcut nişte verificări în bazele de date ADN şi, în acest sens, vreau să vă spun că este lăudabilă iniţiativa unui coleg de la Parchetul Tribunalului Gorj, care a demarat primele acţiuni în acest sens, în a stabili că Ţundrea nu este autorul acelor fapte. Vom audia şi alte persoane. S-ar putea să audiem şi o parte dintre anchetatorii care s-au ocupat de acest caz. E mai lesne să efectuăm cercetările de aici, decât să fie chemate mai multe persoane la Bucureşti“, a declarat Marius Iacob.

Vom reveni cu amănunte.

Târgu-Jiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite