Târgu-Jiu: Procesiune religioasă dedicată Sfinţiilor Mari Împăraţi Constantin şi Elena

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Târgujienii sunt invitaţi în această seară la o procesiune religioasă, organizată în cadrul Zilelor Municipiului Târgu-Jiu, eveniment aflat la a zecea ediţie.

La ora 12.00, la Biserica Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena vor fi aduse Moaştele Sfintei Tatiana, iar în jurul orei 18.30 va începe slujba religioasă. Imediat după finalizarea slujbei, la ora 21.00, se  va pleca în procesiune cu moaştele şi cu icoana Sfinţiilor Împăraţi Constantin şi Elena, traseul fiind bulevardul Unirii, bulevardul Constantin Brâncuşi, iar în faţa parcului va avea loc o întâlnire cu reprezentanţii Teatrului Dramatic Elvira Godeanu. Se va continua traseul pe strada Traian, iar în Piaţa Prefecturii va avea loc o slujbă. „Este aşteptat şi Mitropolitul Olteniei, iar la procesiune vor participa peste 30 de preoţi, un pluton format din 50 de poliţişti comunitari cu făclii, fanfara, corul bisericesc, oficiali şi cetăţeni. Traseul va fi marcat cu jalonieri, iar circulaţia va fi dirijată de Serviciul Poliţiei Rutiere şi poliţiştii comunitari“, a precizat şeful Poliţiei Comunitare Târgu-Jiu, Ion Tudor.

Târgu-Jiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite