Târgu-Jiu: Prins la furat din biserică

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Poliţiştii l-au prins pe suspect în flagrant
Poliţiştii l-au prins pe suspect în flagrant

Un tânăr de 21 de ani, din comuna Jilava, judeţul Ilfov, a fost prins în flagrant, în dimineaţa acestei zile, de către poliţiştii din cadrul posturilor de poliţie Săuleşti şi Aninoasa. Suspectul intrase prin efracţie, în Biserica din satul Bibeşti, cu intenţia de a sustrage bunuri.

Poliţiştii din cadrul Postului de Poliţie Săuleşti au fost sesizaţi telefonic de către un localnic, despre faptul că a observat în apropierea Bisericii din Bibeşti, un tânăr necunoscut, care are un comportament suspect. Ajungând imediat la faţa locului, poliţiştii din localitate, sprijiniţi de cei din cadrul Postului de Poliţie Aninoasa, au constatat că geamul de la una dintre ferestrele bisericii era spart. În interiorul lăcaşului de cult a fost prins Nicolae C.B., de 21 ani, din judeţul Ilfov, care răvăşise o parte din bunuri. Poliţiştii l-au imobilizat şi l-au condus la sediul postului de poliţie pentru continuarea cercetărilor. „Având în vedere că tânărul este suspectat de comiterea mai multor furturi pe raza judeţului Gorj, poliţiştii l-au reţinut pe timp de 24 de ore, urmând ca mâine, 13 februarie, să-l prezinte Parchetului de pe lângă Judecătoria Tg. Cărbuneşti cu propunere de arestare preventivă“, spune purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj, Daniel Tică.


Târgu-Jiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite