Primarul acuzat că a luat o şpagă record vrea să fie eliberat pe cauţiune

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Magistraţii Tribunalului Gorj vor stabili astăzi dacă fostul edil-şef al comunei Fărcăşeşti, Constantin Pârvulescu, va fi eliberat pentru o cauţiune de 50.000 de lei.

Bărbatul de 57 de ani este acuzat că a luat o şpagă record pe cap de locuitor, încasând 348.000 de euro de la firmele care efectuau lucrări în comuna pe care o conducea, în două mandate. Fostul primar, suspendat în prezent din funcţie, a fost dus în arest în luna martie a acestui an, la cererea procurorilor Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), pentru luare de mită, abuz în serviciu şi fals în înscrisuri. Potrivit anchetatorilor, el a cerut de la administratorii firmelor 20% din valoarea fiecăruia dintre zecile de contracte atribuite preferenţial în perioada 2000 - 2008, a căror valoare totală se ridică la 1,54 milioane de euro. „Foloasele pretinse şi primite de inculpatul Pârvulescu Constantin totalizează 1.500.000 de lei şi au fost primite în bani, bunuri şi servicii, în mod direct şi indirect", au precizat reprezentanţii DNA. Procesul se judecă la Tribunalul Gorj .

După ce i s-a respins, ca neîntemeiată, cererea de liberare provizorie sub control judiciar, Pârvulescu a apelat la ultimul termen la cauţiune, fiind stabilită suma de 50.000 lei pentru eliberarea acestuia, însă răspunsul îl va afla abia azi, la orele prânzului. „Amână cauza la data de 12 iulie 2011, în vederea examinării admiterii în principiu a cererii de liberare provizorie pe cauţiune formulată de inculpatul Pîrvulescu Constantin", a anunţat judecătorul de caz, în cadrul şedinţei de săptămâna trecută. A fost prezentat până acum de nouă ori în faţa magistraţilor gorjeni.

Rămâi pe targu-jiu.adevarul.ro dacă acesta va rămâne în arest şi pe perioada vacanţei judecătoreşti.

Târgu-Jiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite