Târgu-Jiu: Primăria Schela, dată în judecată, după ce a scurtat programul disco-barurilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Hotărârea Consiliului Local Schela, care viza reducere programului de funcţionare  a barurilor şi a unităţilor alimentare, a fost anulată de către Tribunalul Gorj. Un patron de discotecă, aflat în prag de faliment, vrea să dea în judecată primăria din cauză că şi-a pierdut clienţii. 

Consiliul Local al comunei Schela a adoptat anul trecut, în şedinţă, o hotărâre iniţiată de primarul Aristide Şerbănescu, prin care se impunea ca programul localurilor şi magazinelor să fie limitat, până la ora 24.00. Edilul a luat această măsură, la solicitarea poliţiştilor, pentru a se pune capăt numeroaselor scandaluri provocate de beţivi. Imediat după aprobare, prefectul judeţului a revocat hotărârea şi a transmis reprezentanţilor Primăriei Schela să nu o aplice, din motive de ilegalitate. Consilierii au refuzat în scris că nu vor să se conformeze ordinului reprezentantului Guvernului în teritoriu, Primăria Schela fiind ulterior acţionată în instanţă.


Nu respectă prevederile legale


„Instanţa de judecată a decis că legislaţia în vigoare nu conferă Consiliului Local Schela posibilitatea limitării sau a restricţionării programului de activitate al unor societăţi comerciale. Această hotrâre nu respecta prevederile legale. Sentinţa emisă poate fi atacată“, au transmis reprezentanţii Prefecturii Gorj. Patronul singurei discoteci din comuna Schela va da primăria în judecată. „Până la o hotărâre irevocabilă şi definitivă a Tribunalului eram nevoit să închid discoteca la ora 24.00. Unii clienţi rămâneau să-şi termine consumaţia şi după această oră, iar pentru acest lucru poliţia m-a amendat cu 6000 de lei. Mi-am pierdut foarte mulţi clienţi, nu am plătit nici impozitul forfetar. Am pierderi mari din cauza acelei hotărâri locale, am dat mulţi bani la avocaţi, una peste alta voi da primăria în judecată pentru că s-au încălcat legi din Constituţie“, a spus Octavian Scorţeanu, patronul singurei discoteci din satul Arsuri.  

Primarul Aristide Şerbănescu spune că  nu va ataca sentinţa  instanţei. „Eu am decis reducerea programului unităţilor, la solicitarea poliţiştilor din localitate. În fiecare săptămână, la o discotecă din satul Arsuri, aveau loc scandaluri de amploare. Tinerii se luau la bătaie între ei, după ce se îmbătau bine şi apoi îşi spărgeau capetele cu sticle de bere. Veneau mascaţii şi îi luau. Unii au ajuns şi pe la puşcărie. Dacă tribunalul a hotărât aşa, eu nu voi ataca sentinţa. Nu mai umblu prin judecată, e treaba lor, să se omoare între ei“, a declarat Aristide Şerbănescu, primarul  comunei Schela. Anul trecut, mai mulţi săteni de pe raza comunei s-au trezit cu gemurile sparte de petrecăreţi, cu bolovanii.


Târgu-Jiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite