Pregăteşte vedetele de mâine ale cinematografiei şi teatrului

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cristian Naum pregăteşte generaţia de mâine a teatrului şi filmului românesc
Cristian Naum pregăteşte generaţia de mâine a teatrului şi filmului românesc

Actorul Cristian Naum de la Teatrul Elvira Godeanu din Târgu-Jiu le-a insuflat dragostea pentru teatru elevilor de la Liceul de muzică şi arte plastice.

Într-o sala de clasă de la etajul III al Liceului de Muzică şi Arte Plastice «Constantin Brăiloiu», elevii de la secţia arta actorului repetă piesa de teatru cu care se vor prezenta la olimpiada naţională de la Arad, care va avea loc peste două săptămâni. Elevii vor prezenta spectacolul Hotelul celor două lumi. „Este vor de un loc, unde toţi cei care vin aici se află în comă şi aşteaptă verdictul, dacă rămân sau pleacă“, a explicat Cristian Naum, profesor şi actor.
Decorurile sunt inexistente şi se află în imaginaţia tinerilor actori. Un scaun simplu este de fapt o canapea sau un pat, un spaţiu gol reprezintă o cameră sau un culoar. Cu toate acestea, elevii au intrat în pielea personajelor şi scena pe care o interpretează te acaparează şi pare reală. „Joc rolul unui doctor. Piesa este foarte interesantă. Eu am fost, la început la un alt liceu şi la un alt profit, dar nu mi-a plăscut şi m-am transferat la clasa de arta actorului, pentru că era ceea ce îmi doream. Actorul meu preferat este domnul professor Cristian Naum. Îmi doresc să merg la Academia de Teatru şi Film“, a spus Bianca Balaboi, elevă în clasa a XI-a. Laura este o fată bolnavă de inimă care se află între cele două lumi. Este interpretată de Alexandra Giurcă. „Trăieşte într-un cărucior cu rotile. Suferă enorm pentru că nu poate avea o viaţă normală. Îmi doresc să devin actriţă, pentru că sunt îndrăgostită de frumos“, a precizat Alexandra.

Actor şi profesor

Actorul Cristian Naum se ocupă de coordonarea elevilor care îşi doresc să devină actori. „De doi ani sunt profesor la Liceul de muzică şi arte plastice. Mă bucur că elevii sunt dornici să înveţe şi se dedică în totalitate. Cei mai mulţi îşi doresc să urmeze teatrul în continuare. De trei ani sunt şi actor la Teatrul Elvira Godeanu. Domnul director, Marian Negrescu, m-a văzut la Teatrul din Tulcea, unde jucam, şi mi-a propus să vin la Târgu-Jiu”, a povestit actorul.


Liceenii actori au început să confirme

Liceenii au confirmat talentul pe care îl au, cu toate că specializarea arta actorului există de numai patru ani la Liceul de muzică şi arte plastice. Anul trecut s-au întors de la Festivalul de teatru pentru elevi de la Brăilă cu o diplomă de excelenţă pentru dăruire artistică. De asemenea, la Festivalul  de Teatru pentru elevi Constantin Stanciovici Brănişteanu au obţinut premiul I. „Sperăm că ne vom întoarce cu un premiu de la olimpiada naţională de la Brăila“, a precizat actorul Cristian Naum. 

Târgu-Jiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite