Târgu-Jiu: Portret/ Mâna dreaptă al lui Iosif Keber

Este scenograful Ansamblului folcloric Doina Gorjului, dar şi un pictor apreciat, pentru că a fost ucenicul lui Iosif Keber, unul dintre cei mai mari pictori români, de la care a învăţat foarte multe.

Nu a vrut să plece din Târgu-Jiu, cu toate că, după Revoluţie a avut posibilitatea să se stabiliească în Germania, având originea în această ţară. Bunicii săi au venit în Transilvania şi au rămas să trăiască în România. „Carol I a adus meseriaşi din Germania pentru dezvoltarea ţării. Târgu-Jiu înseamnă oraşul pe care îl iubesc şi cu care mă cert atunci când nu-mi place ceva. Puteam foarte lejer să mă mut în Germania, dar, atunci când ascult baladele lui Ciprian Porumbescu şi poeziile lui Eminescu, mă pătrunde un sentiment adânc. Nu pot să trăiesc în altă parte. Nu m-am putut despărţi de prieteni“, ne povesteşte scenograful. A absolvit Liceul Tudor Vladimirescu, cea mai prestigioasă unitatea de învăţământ din Gorj, după care a urmat un curs de specializare în domeniul artei decorative şi a efectuat practica pe litoral, unde a lucrat la decorarea unităţilor comerciale. A lucrat apoi ca decorator la Cooperaţia de Consum şi al trustului de alimentaţie publică. Timp de peste 20 de ani a făcut decoraţiuni pentru restaurante şi cofetării. În anul 2005 s-a angajat la Ansamblul Doina Gorjului, la solicitarea fostului director, regretatul Liviu Dafinescu. „Am adus scenografia în folclor, pentru că Doina Gorjului nu avea senograf. Am realizat cea mai mare pictură din viaţa mea, un peisaj scenic din zona Rânca, de 200 metri pătraţi, pictat manual, şi un altul de dimensiuni mari cu elemente folclorice“.

«Duşmanul binelui este şi mai binele»

Dar cel mai mult a avut de învăţat de la pictorul Iosif Keber, care i-a fost ca un părinte. „Iosif Keber a fost tutorele tatalui meu, iar între ei a fost o prietenie mare. Am lucrat pentru Iosif Keber la foarte din elementele decorative care apar în lucrările sale Am lucrat cu el până când a murit, în aprilie 1989. A murit în timp ce picta un înger pe care dorea să mi-l dăruiască. Am învăţat aproape tot ce ştiu de la Keber şi nu trebuia să învăţ din altă parte“, îşi aminteşte Carol Landth. S-a ghidat în artă după o învăţătură transmisă de Iosif Keber: „Maxima lui Keber era «Duşmanul binelui este şi mai binele». Asta înseamnă că, dacă rezultă ceva bun la un moment dat, trebuia ca lucrarea să fie lăsată aşa şi să nu se mai intervină, pentru că a fost un moment de mare inspiraţie“.

Pictor floral şi de icoane

În anii ’70 a avut o expoziţie personală în Târgu-Jiu ceea ce era foarte greu în perioada respectivă. A realizat 40 de ilutraţii de diferite tehnici din opera lui Mihai Eminescu. Carol Landth a participat, de asemenea, la mai multe expoziţii de grup şi are lucrări în colecţii din ţară şi din Franţa. „Am încercat, după Revoluţie, un nou stil, neobizantin, cu care am avut succes în Franţa“, spune pictorul. Are o colecţie de picturi realizate de Iosif Keber şi chiar un portret, toate cu dedicaţie, pe care păstrează cu sfinţenţie

PROFIL
Studii: Curs de specializare în domeniul artei decorative
Experienţă. Lucrează de 35 de ani în domeniul artei decorative.
Familie. Căsătorit, doi copii.

Ce-i place
„Turismul cultural este cea mai mare pasiune. Sunt chiar obsedat de turismul cultural. Am fost în toată Europa, în afară de Anglia. Îmi place să vizitez muzeele de artă, marile catedrale şi partea istorică a oraşelor. Ascult şi vizionez cu mare plăcere  concertele istorice, spectacolele de operă şi patinajul artistic“.

Ce nu-i place
„Nu suport oamenii care nu-şi respect cuvântul, manelele şi, mai ales, nepunctualitatea. Fiind de origine germană, punctualitatea este un crez al meu. Bunicii dinspre tată sunt din Germania, iar dinspre mamă din Austria şi Croaţia“.

Întrebări şi răspunsuri:
Vă moşteneşte cineva din familie?
Fiul meu mă moşteneşte şi am o satisfacţie foarte mare pentru că se realizează ca un artist foarte bun. Este un expresionist şi a absolvit Liceul de arte plastice. Spre deosebite de mine, el are curajul culorii.

De ce aţi rămas în Români,a unde se trăieşte destul de greu?
Cred că dintre toate conaţionalităţile din România, cea mai apropiată de sufletul românesc este cea germană. Întotdeauna, germanii s-au bucurat de stima românilor. Nu am putut să mă depart de mediul în care am trăit, cu toate că am fost în multe ţări. Ca sfat pentru oricine să nu meargă într-un oraş fără să viziteze catedralele şi muzeele de artă.