Târgu-Jiu: Pompierii dau sfaturi pentru prevenirea incendiilor în perioada de iarnă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Numărul incendiilor este mai mare în această perioadă
Numărul incendiilor este mai mare în această perioadă

Statistica ultimilor ani indică faptul că, în această perioadă rece, majoritatea incendiilor care s-au manifestat la gospodăriile populaţiei au fost cauzate de exploatarea sistemelor de încălzire locală cu defecţiuni, nesupravegheate sau având coşuri de fum deteriorate, necurăţate de funingine sau neprotejate termic faţă de materialele combustibile din structura construcţiilor.

În urma acestor incendii, anual în ţară şi în judeţ cad numeroase victime, atât din rândul adulţilor, cât şi din rândul copiilor.  Având în vedere solicitarea mai intensă în anotimpul friguros a instalaţiilor şi aparatelor electrice, în special a celor pentru încălzire, în vederea preîntâmpinării izbucnirii unor evenimente nedorite, pompierii recomandă câteva reguli câteva reguli şi măsuri ce trebuie respectate în această perioadă.  Astfel, sobele şi coşurile de fum vor fi obligatoriu verificate, curăţate şi reparate de persoane specializate si autorizate. Se inter¬zic utilizarea sobelor şi coşurilor de fum defecte sau fisurate şi folosirea improvizaţiilor la burlanele metalice de evacuare a fumului, cu lungime mare si coturi multe, montate pe lângă şi pe pereţii combustibili, în apropierea materialelor ori altor obiecte de uz casnic.  Este interzisă depozitarea de materiale lemnoase, furaje sau alte materiale combustibile ori inflamabile în podurile clădirilor. De asemenea, se interzice utilizarea reşourilor electrice improvizate şi a instalaţiilor electrice cu improvizaţii şi defecţiuni. „Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Gorj vă recomandă să luaţi unele măsuri şi să respectaţi anumite regului pentru a evita evenimentele nedorite în perioada iernii”, a precizat reprezentantul unităţii, Cătălin Bejancu .


Târgu-Jiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite