Târgu-Jiu: Poliţiştii i-au depistat pe hoţii de ţigări
0
Doi tineri s-ar putea alege cu dosar penal după ce au furat mai multe cartuşe de ţigări, la începutul lunii februarie, dintr-un chioşc din Târgu-Jiu. Hoţii au fost prinşi aseară, după aproape două săptămâni de la comiterea acestei fapte.
Poliţiştii Biroului de Investigaţii Criminale din cadrul Poliţiei Municipiului Târgu-Jiu cercetează doi tineri din municipiu, sub aspectul comiterii infracţiunii de furt calificat. Verificările efectuate de oamenii legii arată că Adrian M.E., în vârstă de 18 ani şi Cătălin C.F., de 20 de ani, ambii din Târgu-Jiu, au furat dintr-un chioşc, în noaptea de 6 februarie a acestui an, 80 de pachete de ţigări, în valoare de 800 de lei. Poliţiştii continuă cercetările în vederea recuperării prejudiciului şi documentării întregii activităţi infracţionale a suspecţilor. Aceştia riscă pedeapsa cu închisoare cuprinsă între 3 şi 15 ani.