Târgu-Jiu: Pensionarii s-au ospătat cu fasole şi vin fiert de Sfântul Nicolae

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Târgu-Jiu: Masa festivă a cuprins mâncăruri de post
Târgu-Jiu: Masa festivă a cuprins mâncăruri de post

Moş Nicolae nu i-a uitat nici anul acesta pe vârstnicii din Târgu-Jiu. Zeci de pensionari înscrişi la cluburile vârstei a trei din municipiu au sărbătorit cu fasole bătută, peşte, salată orientală şi vin fiert.

Ca în fiecare an, reprezentanţii Primăriei Târgu-Jiu au organizat un program special pentru vârstnicii înscrişi la cluburile din municipiu. Aceştia au avut parte de un meniu special de post, dar şi de vin fiert sau suc şi au ascultat colinde şi muzică populară.

Mai citiţi şi: Ce cadouri au primit de la Moşu' VIP-urile Constanţei

„Această idee este extraordinară pentru bătrâni din punct de vedere al respectului faţă de vârsta a treia. Reprezentanţii primăriei au fost atenţi cu noi de fiecare dată când a fost sărbătoare“, a spus Neli Popescu, o pensionară în vârstă de 72 de ani. „Am participat la toate acţiunile iniţiate de primărie. Cum era de aşteptat, ni s-a adus aminte că astăzi este o zi mare, Sfântul Nicolae, şi chiar şi noi, bătrânii, nu suntem căzuţi în minţile copiilor, dar suntem copii. E frumos să primim cadouri“, spune, zâmbind, Viorel Buşu, în vârstă de 61 de ani. „Astăzi sărbătorim ziua de Sfântul Nicolae, zi în care ne-am gândit, cu ajutorul primăriei, să asigurăm o masă cu specific de post, respectiv fasole, peşte şi salată orientală, la care participă membrii asociaţiei şi ai Clubului numărul 6“, a precizat preşedintele Ligii Pensionarilor, Petre Rădulescu. „Le mulţumim pentru această iniţiativă lăudabilă şi pentru faptul că au fost alături de cei mai puţin băgaţi în seamă“, a spus preşedintele Comisiei Sociale a Ligii Pensionarilor, Johann Platzner.


Concursuri gastronomice


Şi la clubul din strada Olteniţei, pensionarii au avut parte de un program special. Mulţi dintre ei şi-au serbat astăziu onomastica, motiv pentru care au fost sărbătoriţi. „Ne bucurăm să fim alături de ei şi anul acesta şi să reuşim să le descreţim frunţile“, a spus purtătorul de cuvânt al Primăriei Târgu-Jiu, Ramona Evulescu. În perioada următoare, vârstnicii de la Clubul 6 vor organiza concursurile „Fasole delicioasă“ şi „Gogoaşa înfuriată“ , ale căror câştigătoare vor fi premiate.

Târgu-Jiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite