Târgu-Jiu: FOTOGALERIE/ Pensionarii învaţă să navigheze pe internet

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Zeci de pensionari din Târgu-Jiu s-au înscris la cursurile de calculator organizate de Biblioteca Judeţeană. Aceştia învaţă să scrie, să navigheze pe internet, să îşi facă adresă de e-mail şi să discute cu rudele plecate în străinătate.

Ambiţia şi dorinţa de a fi informaţi i-au determinat pe seniori să se înscrie la cursul de calculator „Şi eu ştiu să utilizez computerul“. La 71 de ani, Maria Pănoiu este interesată de tot ceea ce presupune utilizarea calculatorului. „Îmi place să cunosc cât mai multe şi, cum nu sunt suficiente cărţile, televizorul şi radioul, m-am înscris şi la acest curs. Vreau să fiu în pas cu restul lumii şi consider că niciodată nu e prea târziu să înveţi ceva nou“, a spus aceasta. Ion Poaţă are 54 de ani şi a ieşit la pensie în urmă cu zece ani. A lucrat în sectorul minier şi , deşi are calculator acasă, nu a fost interesat de el. Acum a venit la bibliotecă să înveţe să navigheze pe internet şi intenţionează să discute on-line cu fiii săi, plecaţi la muncă în Italia.


Instruiţi de bibliotecare

Ion Poaţă şi Gigi Ciolofan sunt curioşi să afle cât mai multe despre utilizarea computerului

image


„Am învăţat cum se deschide calculatorul, cum să scriu într-un document şi cum să caut filme sau muzică. Este o idee foarte bună, mai ales pentru noi, care nu am avut posibilitatea să învăţăm să umblăm pe calculator“, a spus bărbatul. Colegul de bancă al acestuia, Gigi Ciolofan, citeşte ziarele pe internet. „Acum am acces la informaţie mult mai uşor. M-am înscris la curs fiindcă îmi este necesar şi acesta este viitorul“, adaugă acesta.

VEZI AICI GALERIE FOTO DE LA CURSUL DE CALCULATOR.

Pensionarii înscrişi la curs sunt instruiţi de către cele şase bibliotecare. „Este o provocare să îi învăţ să utilizeze calculatorul, mai ales că de profesie nu sunt cadru didactic. Cu toate că sunt mai în vârstă, învaţă surprinzător de repede“, a spus bibliotecara Liliana Radu. „Vrem să ne diversificăm serviciile pe care le oferim utilizatorilor noştri şi, în acest fel, încercăm să atragem către bibliotecă un număr mai mare de beneficiari“, a precizat directoarea bibliotecii, Olimpia Bratu.

Învaţă pe laptopuri donate


Cursul durează patru zile, câte trei ore pe zi, iar numărul maxim de seniori este de şase. Deja o grupă a absolvit, iar alţi 30 de pensionari s-au înscris la curs pentru următoarele două săptămâni. Laptopurile pe care aceştia învaţă au fost donate de Fundaţia „Bill şi Melinda Gates“ în cadrul Programului „Biblionet“.

Târgu-Jiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite