Târgu-Jiu: Patronii gorjeni, plătiţi să angajeze şomeri

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Rata şomajului în Gorj, aproape 12%
Rata şomajului în Gorj, aproape 12%

Angajatorii care le oferă locuri de muncă şomerilor gorjeni, cu vârste de peste 45 de ani, sunt scutiţi, timp de un an, de plata contributiei datorate la bugetul asigurarilor pentru somaj şi primesc lunar suma de cinci sute de lei, pentru fiecare angajat. Condiţia este ca şomerii angajaţi să semneze un  contract de muncă pe o perioadă nedeterminată.

Reducerea şomajului este prioritară pentru conducerea Agentiei Judetene pentru Ocuparea Fortei de Munca Gorj. În acest sens, reprezentanţii instituţiei au diferite oferte pentru patronii gorjeni.

Angajatorii care încadrează în muncă pe durată nedeterminată absolvenţi ai unor instituţii de învăţământ sunt scutiţi, pe o perioadă de 12 luni, de plata contribuţiei datorate la bugetul asigurărilor pentru şomaj. Cei care le oferă locuri de muncă absolvenţilor ciclului inferior al liceului sau ai şcolilor de arte şi meserii primesc o sumă egală cu valoarea indicatorului social de referinţă, în vigoare la data încadrării în muncă. Pentru angajarea absolvenţilor de învăţământ secundar superior sau învăţământ postliceal se acordă suma egală cu 1,2 ori valoarea indicatorului social de referinţă. Cea mai mare sumă este acordată pentru absolvenţii de învăţământ superior, fiind acordată o sumă egală cu 1,5 ori valoarea indicatorului social de referinţă. Pentru încadrarea şomerilor în vârstă de peste 45 de ani sau a şomerilor care sunt părinţi unici susţinători ai familiilor monoparentale şi a persoanelor cu handicap este oferită o sumă egală cu valoarea indicatorului social de referinţă, în vigoare, cu obligaţia menţinerii raporturilor de muncă sau de serviciu cel puţin 2 ani“, declară Ana-Maria Niculescu, purtătorul de cuvânt al AJOFM Gorj.

Valoarea indicatorului social este de cinci sute de lei.
 



Târgu-Jiu

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite