Târgu-Jiu: Paşte pe schiuri la Rânca

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Peste o mie de turişti au preferat să petreacă sărbătoarea Paştelui în zona montană Rânca.

Frumuseţea locurilor, dar şi faptul că la Rânca se mai poate schia, i-au determinat pe mulţi turişti din toată ţara să vină la Rânca. Azi-dimineaţă, la Rânca ningea, astfel încât s-a mai adăugat un strat de zăpadă de cinci centimetri. Sabin Cornoiu, şeful Serviciului Salvamont Gorj, a precizat că Rânca şi Sinaia sunt singurele locuri din ţară unde se mai poate schia: „Sunt condiţii bune pentru schiat. Pe pârtii, zăpada măsoară 80 de centimetri. Drumul este curăţat şi se circulă bine. Turiştii au început să vină de vineri, iar multe maşini au urcat şi în această dimineaţă“. 

Târgu-Jiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite