Târgu-Jiu: Pârtiile de la Rânca, numai bune pentru schi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Coadă la teleschi în staţiunea Rânca
Coadă la teleschi în staţiunea Rânca

Stratul de zăpadă în staţiunea montana Rânca a ajuns deja la 35 de centimetri, datorită ninsorilor căzute în ultimele zile. Astfel, administratorii pârtiilor lucrează pentru amenajarea acestora, iar în acest weekend se va deschide sezonul de schi.

Bucurie mare pentru toţi turiştii care vor merge în acest weekend în staţiunea montană Rânca şi asta pentru că startul de zăpadă este aproape perfect pentru practicarea sporturilor de irană. Astfel, iubitorii de schi, de snowboard şi nu numai, sunt aşteptaţi în staţiunea gorjeană, pentru a participa la deschiderea sezonului. Se bătătoreşte zăpada pe cele două pârtii deja existente şi se amenajează o nouă pârtie, de două sute de metri, destinată începătorilor. Pârtia este realizată chiar la intrarea în staţiune, rolul ei fiind cel de decongestionare a traficului, dar şi a celorlalte două pârtii. Drumul care urcă din oraşul Novci în staţiunea Rânca a fost deszăpezit, iar drumarii sunt pregătiţi pentru a interveni în cazul în care zăpada va crea probleme. Turiştii trebuie însă să îşi echipeze maşinile cu cauciucuri de iarnă şi lanţuri, pentru evitarea evenimentelor neplăcute. „Cei care merg cu maşinile să şi le pregătească pentru accesul în condiţii de iarnă, chiar dacă ştiu ca e drumul curat, s-ar putea să ningă noaptea. Cei care merg la schi, trebuie să îşi verifice reglajele, cei care doresc orice informaţie pot suna la sediul Salvamont din Rânca, la numărul de telefon 0253 235 000”, sunt doar câteva dintre sfaturile şefului Serviciului de Salvamont Gorj, Sabin Cornoiu.

Târgu-Jiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite