Târgu-Jiu: Pârtia de tubing de la Rânca, numai bună de „săniuş“
0Turiştii au luat cu asalt staţiunea Rânca şi în acest week-end. Pârtia de tubing, inaugurată în urmă cu o săptămână, a fost atracţia principală. Cu numai doi lei, copiii au parcurs întregul traseu, pe o distanţă de 75 de metri.
Turiştii din întreaga ţară au venit la săniuş pe pârtia sintetică de la Rânca. Coborârea pe pârtia de tubing se face cu un colac din cauciuc de mari dimensiuni, iar toboganul este completat cu saltele de protecţie.
Pârtia de tubing este amenajată în aer liber, traseul având 75 de metri la urcare şi 85 de metri la coborâre, cu trei curbe. Topoganul va fi deschis şi în timpul săptămânii, între orele 10.00 şi 20.00. Ploile nu îi sperie prea tare pe turişti, întrucât pârtia este foarte aproape de pensiuni.