Târgu-Jiu: Pâine expirată la Băleşti

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Pâinea expirată a fost confiscată
Pâinea expirată a fost confiscată

Un brutar din comuna Băleşti a fost prins în timp ce comercializa pâine feliată expirată. Comisarii de la Protecţia Consumatorilor Gorj au confiscat întreaga cantitate de pâine cu termenul de valabilitate depăşit, amendându-l pe agentul economic cu suma de o mie de lei. Controalele au fost extinse şi la celelalte magazine de pâine din judeţ, fiind aplicate 14 amenzi, în valoare totală de 15 mii de lei.

Comisarii de la Protecţia Consumatorilor Gorj au controlat, timp de o săptămână, toţi brutarii din judeţul Gorj, pentru a vedea dacă respectă normele impuse de lege. „În această săptămână a fost finalizată tematica de control privind calitatea şi modul de comercializare, etichetare, prezentare şi publicitate a pâinii şi produselor de panificaţie, patiserie şi covrigi. Au fost verificate aspecte referitoare la parametrii organoleptici, încadrarea în cantitatea netă declarată, respectarea normelor de transport, prezenţa ingredientului «sare iodată» în lista ingredientelor. S-a avut în vedere şi informarea consumatorilor cu privire la denumirea sub care se vinde produsul. Această denumire trebuie sa fie clară şi să permită cumpărătorului să cunoască natura produsului. Trebuie ca pâinea să fie denumită clar «pâine albă, pâine neagră, pâine cu seminţe», nu denumiri comerciale precum «pâine de casă, pâine împletit㻓, declară Mihaela Răducan, directorul coordonator în cadrul CJPC Gorj.

Nu mică le-a fost mirarea comisarilor de la Protecţia Consumatorilor atunci când au găsit pe rafturile unui magazin pâine expirată. „Pâinea şi produsele de panificaţie trebuie să fie consumate în 24 ore de la fabricare, dar la un agent economic din Băleşti s-au depistat la comercializare 5.2 kg pâine feliată cu data durabilităţii minimale depăşită. Amenda a fost de 1000 lei, fiind dispusă măsura retragerii din circuitul consumului uman“, mai spune Mihaela Răducan, directorul coordonator în cadrul CJPC Gorj.

Au fost verificati un numar de 29 agenţi economici din Târgu-Jiu, Motru, Rovinari, Matasari , Peştişani şi Stoina , 14 dintre ei  fiind amendaţi cu suma totală de 15 mii de lei .
A fost controlată cantitatea de 4250 kilograme de pâine, o tonă fiind depistata  cu abateri“, a încheiat Mihaela Răducan.

Târgu-Jiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite