Târgu-Jiu: VIDEO/ Opt deţinuţi au venit la Bursa Locurilor de Muncă pentru a se angaja

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Opt deţinuţi din Penitenciarul Târgu-Jiu au venit la Bursa Locurilor de Muncă pentru a se angaja în momentul în care se vor elibera din închisoare.

Aceştia nu au comis fapte grave şi mai au puţin până când se vor elibera.

image

„Mă interesează să îmi găsesc un loc de muncă pentru atunci când voi ieşi din închisoare. Mai am câteva luni până când mă voi elibera. Sper că mă voi angaja pentru a-mi putea câştiga existenţa. Pot să lucrez în orice domeniu. Eu am o calificare de confecţioner încălţăminte pe care am obţinut-o în penitenciar“, a spus Daniel, deţinut în Penitenciarul Târgu-Jiu.


Doi angajatori s-au arătat interesaţi să angajeze deţinuţi. „Am găsit mulţi meseriaşi din rândul deţinuţilor. Şi ei sunt oameni şi merită încă o şansă. Toţi greşim. Avem locuri de muncă în domeniul costrucţiilor“, a spus Claudiu Dondera, angajator.

image

Reprezentantul unei alte societăţi a precizat că firma pe care o reprezintă colaborează de mai mult timp cu penitenciarul. „Suntem foarte mulţumiţi de colaborarea pe care o avem cu penitenciarul. Oferim locuri de muncă în domeniul construcţiilor“, a spus Elena Israil.

Târgu-Jiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite