Târgu-Jiu: O măicuţă a adormit la volan şi a intrat cu maşina într-un cap de pod

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Evenimentul a avut loc azi-noapte, chiar în faţa sediului Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Gorj. În urma impactului, conducta de apă din apropiere a fost spartă. Măicuţa aflată la volan, dar şi pasagerul din dreapta, au tras o sperietură zdravănă.

Citiţi şi: I s-a făcut rău şi a intrat cu maşina în stâlp

Accidentul a avut loc azi-noapte, în jurul orei 03.00, iar primele cercetări arată că măicuţa ar fi adormit la volan. Cum evenimentul a avut loc în faţa sediului ISU Gorj, pompierii au fost cei care au acordat imediat o mână de ajutor. „Detaşamentul de Pompieri Târgu-Jiu a intervenit cu o autospecială de intervenţie şi şapte subofiţeri, în această dimineaţă la ora 03.14, în municipiul Târgu-Jiu, strada Calea Bucureşti, DN 67, pentru îndepărtarea de pe carosabil a unui autoturism implicat într-un accident rutier, autoturismul lovind un capăt de pod. În urma impactului, capătul de pod a căzut peste conducta de alimentare cu apă a cartierului Drăgoieni, aceasta fisurându-se. La faţa locului au sosit şi echipele de intervenţie de la Aparegio. Nu au fost semnalate victime“, declară Cătălin Bejancu, purtătorul de cuvânt al ISU Gorj. La faţa locului au ajuns şi poliţiştii gorjeni. „Conducătoarea autoturismului, în vârstă de 32 de ani, din Bacău, pe fondul imprudenţei în conducere, a pierdut controlul volanului şi s-a răsturnat în afara părţii carosabile, rezultând  doar avarierea autovehicului şi spargerea conductei de apă. Nici conducătorul auto şi nici pasagerul din dreapta nu au suferit leziuni“, declară Daniel Tică, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Gorj. Martorii spun că pasagerul din dreapta era, de fapt, tot o măicuţă, speriată de cele întâmplate. Şoferiţa nu se afla sub influenţa băuturilor alcoolice.

Târgu-Jiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite