Târgu-Jiu: O gorjeancă ţese covoare pentru mănăstirile din Israel

Se ocupă de meşteşugurile tradiţionale din perioada adolescenţei şi a confecţionat sute de covoare olteneşti. Lenuţa Morega ţese covoare chiar şi pentru lăcaşurile de cult din Israel.

A descoperit pasiunea pentru meşteşugurile tradiţionale de la o vârstă fragedă, moştenind harul pentru această îndeletnicire chiar de la cea care i-a dat viaţă. „Am copilărit la Sohodol şi am urmat Şcoala Generală din sat. Eram mici şi ne duceam cu animalele pe câmp, iar eu aveam întotdeauna la mine o bucăţică de etamină pe care făceam flori sau în care ilustram viaţa de la ţară. Văzând-o pe mama mea făcând diverse prosoape de artizanat, am început să cochetez şi eu cu meşteşugurile tradiţionale“, povesteşte femeia de 45 de ani. Lenuţa Morega lucrează acum într-un atelier de artizanat, reuşind să confecţioneze cele mai sofisticate covoare olteneşti. Totul se face manual, exact ca pe timpuri, iar Lenuţa, împreună cu alte trei femei stau pe câte un scăunel şi duc la îndeplinire sarcini mai grele uneori decât cele ale unui pictor, respectând cu stricteţe modelul pe care îl au în faţă. „Imediat după liceu m-am angajat la «Arta casnică», unde lucram covoare olteneşti, iar în urmă cu şase ani m-am angajat la atelierul din Tismana, unde, alături de alte trei colege, onorăm toate comenzile pe care le primim. Avem nevoie de urzeală, lână şi de un bătător. Ne uităm la poze şi respectăm dimensiunile solicitate. Avem acum o comandă pentru un covor de 12 metri pătraţi şi va dura cam trei luni confecţionarea lui“, mărturiseşte Lenuţa. Nu de puţine ori au existat solicitări din partea locaşurilor de cult, atât din ţară, cât şi din străinătate, în Israel. Chiar dacă este nevoită să facă naveta la Gureni, în comuna Peştişani, femeia de 45 de ani încheie fiecare zi de serviciu cu zâmbetul pe buze şi spune că ar fi dispusă să străbată întreaga ţară pentru a urma această pasiune.


Şi-a vândut covoarele ca să-şi ajute fiul

Marea dragoste a întâlnit-o în anul 1984, iar doi ani mai târziu, Lenuţa şi Sandu au decis să-şi unească destinele. „Ne-am întâlnit în sat, la horă, iar peste doi ani ne-am şi căsătorit. După un an a venit pe lume primul băieţel, iar după trei ani şi cel de-al doilea. Aş fi vrut să am o fetiţă care să fie pasionată de meştegurile tradiţionale, dar şi de băieţii mei sunt mândră, iar soţul mă sprijină în tot ceea ce fac“, spune Lenuţa Morega. Deşi mulţi din cei care ştiu că lucrează la secţia de covoare ţesute manual sunt siguri de faptul că Lenuţa are în casă zeci de covoare ţesute de ea, femeia de 45 de ani spune că numărul acestora s-a împuţinat, întrucât a fost nevoită să le vândă pentru a-şi vedea unul dintre băieţi sănătos. „Anul trecut, chiar de Paşti, a căzut şi şi-a rupt mâna, iar de atunci a suportat o serie de operaţii, fiind nevoie de şapte luni de tratament. A făcut un transplant de os, de la spate la mână, şi am avut nevoie de bani, motiv pentru care m-am hotărât să vând covoarele din casă. Nu mai am multe făcute de mine, dar aş face orice să-mi văd copiii sănătoşi“, încheie Lenuţa Morega. Zona Tismanei e foarte cunoscută pentru pasiunea şi eforturile oamenilor de a duce mai departe arta tradiţională.

Ce-i place:
„Muzica şi arta populară. De mic copil o vedeam pe mama cum făcea prosoape artizanale şi am fost atrasă de această pasiune, care s-a transformat treptat în meserie. Am fost atrasă în special de covoare, iar acest lucru se reflectă în ceea ce fac la ora actuală. Ador muzica populară şi ascult interpreţi cunoscuţi, atât cât timpul îmi permite.“

Ce nu-i place:
„Nu suport minciunile şi nu-mi place să intru în bârfă cu cineva. Nu agreez oamenii care fumează şi consumă băuturi alcoolice. Incerc să stau departe de astfel de persoane. Întotdeauna mi-au plăcut oamenii corecţi, însă din păcate există în jurul nostru şi unii al căror comportament lasă de dorit. Important e să nu-i copiem pe acei oameni, ci mai degrabă să încercăm să-i aducem pe drumul cel bun.“

Care este cea mai mare satisfacţie de până acum?

Cea mai mare realizare de până acum o reprezintă familia, băieţii mei şi soţul, care mă susţin în tot ceea ce fac. Satisfacţiile vin şi atunci când clienţii cumpără covoarele făcute de mine, care au ajuns chiar şi în locaşurile de cult din Israel. Atunci simt cu adevărat că munca mea este apreciată.

De cât timp vă ocupaţi de confecţionarea covoarelor olteneşti?

Din anul 1980 practic această meserie, chiar de la vârsta de 15 ani. Imediat după ce am terminat liceul, m-am angajat la „Arta casnică“, din Tismana, unde am obţinut şi o calificare în domeniu. Prima dată am început să confecţionez covoare mai simple şi de dimensiuni mai mici, iar apoi am început să onorez şi comenzi pentru dimensiuni de 12 metri pătraţi, la care lucrez şi trei luni.