Târgu-Jiu: O firmă din Leleşti a prejudiciat statul cu aproape 300. 000 de lei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În urma unor verificări efectuate la o firmă cu sediul social declarat în localitatea Leleşti, comisarii Gărzii Financiare au constatat că, în perioada 2008-2009, s-au emis 78 facturi fiscale în valoare de 301.163 lei, care au fost identificate la mai multe societăţi comerciale din Gorj şi Dolj.

Facturile au fost emise de mai multe persoane, care acţionau în mod ilegal în numele acestei societăţi, deţinând ştampile şi formulare fiscale despre care administratorul legal al firmei declară că nu avea cunoştinţă.Una dintre persoanele care acţionau în numele acestei societăţi emitea formulare fiscale şi în numele altor patru firme, identificându-se 144 de facturi fiscale cu numele şi semnătura acestuia, în valoare de 639.702 lei, prejudiciul cumulat depăşind suma de 293.000 lei. „Am înaintat actele de control organelor de cercetare penală pentru continuarea verificărilor şi stabilirea reală a tranzacţiilor, fiind posibilă şi emiterea în fals a acestor facturi doar ca documente justificative pentru cheltuieli”, a declarat directorul adjunct al Gărzii Financiare Gorj, Florin Ninu.

Târgu-Jiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite