Târgu-Jiu: O femeie este cercetată de poliţişti după ce furat fier vechi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Patru persoane, printre care şi o femeie din Mătăsari, sunt cercetate de poliţişti pentru furt de fier vechi. Oamenii legii au recuperat aproape o jumătate de tonă de fier şi au restituit-o unităţilor păgubite.

Aseară, poliţiştii din Mătăsari au fost sesizaţi telefonic de un agent de pază despre faptul că în zona Carierei Jilţ Sud este o persoană care sustrage materiale feroase.
Poliţiştii care au ajuns la faţa locului au depistat o femeie, K.P., de 32 ani, din comuna Mătăsari. Aceasta sustrăsese de lângă circuitul de benzi transportoare, trei elemenţi de rolă metalică pe care intenţiona să îi valorifice la un centru de colectare a fierului vechi.
Bunurile, evaluate la suma de 200 lei, au fost restituite unităţii prejudiciate, în cauză fiind întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat.
 Tot aseară, în jurul orelor 19:15, poliţiştii din Motru a fost sesizată de conducerea unei instituţii de învăţământ despre faptul că persoane necunoscute au sustras mai multe elemente metalice (şină de cale ferată tip mină, ţeavă, bare metalice), în cantitate de 410 kg, bunurile fiind depozitate în atelierul din curtea unităţii.
 În urma cercetărilor şi investigaţiilor efectuate de către poliţişti, s-a stabilit că suspecţi de comiterea furtului sunt doi bărbaţi şi o femeie, C.S., de 29 ani, B.F., de 44 ani şi D.L.S., de 26 ani, toţi din municipiul Motru, judeţul Gorj. De asemenea, poliţiştii au stabilit că suspecţii, după ce au sustras bunurile menţionate, le-au transportat cu autoutilitara condusă de S.G.M, de 26 ani, din municipiul Motru, la un centru de colectare a fierului vechi din comuna Cătunele, iar aici le-au valorificat pentru suma de 369 lei.
Poliţiştii au recuperat bunurile şi le-au restituit unităţii prejudiciate, iar  pe numele suspectului au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat.


Târgu-Jiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite