O biserică din Gorj cade bucată cu bucată

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Biserica se află lângă primărie
Biserica se află lângă primărie

Alunecările de teren au făcut ca din tavanul lăcaşului de cult să cadă zilele trecute bucăţi mari de tencuială. Enoriaşii din Roşia de Amaradia se tem să mai treacă pragul bisericii.

Autorităţile locale au cerut deja sprijinul reprezentanţilor Ministerului Culturii pentru consolidarea clădirii, iar până la aprobarea proiectului în valoare de aproximativ 400.000 de lei nu se vor mai ţine slujbe în singura biserică din comună.

„Am întocmit un proiect tehnic, pe care l-am depus la Ministerul Cultelor. Sperăm ca în primăvară să demarăm lucrările de reabilitare, dar avem nevoie de finanţare", a declarat Liviu Cotojman, primarul comunei Roşia de Amaradia.

Localnicii din satul Seciuri, al comunei Roşia de Amnaradia, sunt speriaţi de aceste fenomene, după ce în mai 2006 au pierdut toată agoniseala de-o viaţă. Atunci, în câteva ore, întreg satul a fost ras de pe harta judeţului şi sute de case au fost afectate de alunecarea de teren.Luna trecută, Drumul Judeţean 675 C a fost blocat din cauza bolovanilor desprinşi dintr-un mal de pământ care are o înălţime de aproximativ 30 de metri.

Târgu-Jiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite