Târgu-Jiu: Nu le-a plătit manopera şi i-au spart faianţa

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Supăraţi că nu au primit toţi banii pe lucrarea realizată în bucătărie, doi bărbaţi din Motru au distrus mai multe bucăţi de faianţă din apartamentul femeii care a apelat la serviciile lor. Aceasta a sesizat imediat poliţia.

Totul s-a petrecut ieri, în jurul orei 12.00, când Angelica R., din Motru, le-a spus poliţiştilor că doi tineri, din localitate, i-au distrus 86 de bucăţi de faianţă din bucătăria apartamentului.
Verificând aspectele sesizate, poliţiştii au constatat că Ionuţ D., în vârstă de 26 ani şi Marinel S., de 30 ani, efectuau lucrări de renovare în apartamentul reclamantei fără a avea autorizaţie în acest sens, iar la un moment dat, pe fondul neînţelegerilor legate de plata lucrărilor efectuate, cei doi au distrus cu un flex, bucăţile de faianţă din bucătăria locuinţei. Cercetările continuă sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de distrugere şi exercitarea fără drept a unei profesii, urmând ca la finalizarea acestora, dosarul penal întocmit să fie înaintat Parchetului de pe lângă Judecătoria Motru cu propuneri legale“, a declarat Daniel Tică, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj.


Târgu-Jiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite