Muncă în folosul şcolii pentru elevii fumători

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Liceenii de la Colegiul Comercial Virgil Madgearu sunt pândiţi de profesori în fiecare pauză, atât la toaletă, cât  şi în parcul din faţa şcolii. Măsura a fost luată de conducerea instituţiei de învăţământ pentru depistarea fumătorilor şi pedepsirea acestora. 

Un fum tras dintr-o ţigară le aduce adolescenţilor trei zile de „suspendare“, în care sunt puşi la muncă în folosul şcolii. „La prima abatere are loc o mustrare în faţa clasei.Dacă, şi au existat astfel de situaţii, cei care sunt prinşi în timp ce fumează au mai comis şi alte acte de indisciplină, cum ar fi chiulurile sau comportamentul neadecvat faţă de colegi şi profesori, atunci se merge până la eliminarea de la cursuri pe trei zile. În acest timp desfăşoară activităţi în interiorul şcolii, sunt la dispoziţia directorului ca să facă anunţuri, uneori fac de serviciu pe şcoală”, a declarat Petre Ciungu, directorul Colegiului Comercial Virgil Madgearu, din Târgu-Jiu.

În cele trei zile, fumătorii primesc absenţe care sunt motivate doar dacă îşi respectă sarcinile primite de la profesori. Colegii celor care au pus osul la muncă din cauza fumatului sunt convinşi că această măsură îi va convinge să renunţe la viciul care strică imaginea şcolii şi le pune sănătatea în pericol. „Cred că nu vor mai fuma la şcoală. Nu toţi, dar unii da, vor renunţa”, a spus Valentin Lupulescu, un elev de la Madgearu. Reprezentanţii liceului spun că în perioada următoare acest viciu va fi şi mai aspru pedepsit şi vor ca în noul regulament de ordine interioară să fie amendaţi şi părinţii care au odrasle dependente de tutun. Şi împotriva celor care au rezultate slabe la învăţătură au fost luate măsuri.

Toţi cei 1400 de elevi vor primi acasă, prin poştă, chiar înainte de Crăciun, situaţia şcolară din primul semestru.

Târgu-Jiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite