Târgu-Jiu: Muncă în folosul comunităţii pentru suporterii scandalagii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Reprezentanţii Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Gorj îi avertizează pe iubitorii de fotbal că dacă nu se vor comporta civilizat, pe stadionul unde urmează să se dispute meciul dintre Pandurii şi Unirea Urziceni , vor fi amendaţi sau vor munci în folosul comunităţii.

Cu ocazia începerii Campionatului Naţional de Fotbal Liga I, Etapa I, sezonul competiţional 2010-2011, Inspectoratul de Jandarmi Judeţean ,,Tudor Vladimirescu” Gorj, face apel către publicul spectator să respecte cu stricteţe măsurile stabilite de organizatori şi forţele de ordine pe traseele de deplasare către locul de desfăşurare al meciului de fotbal şi  în apropierea sau în incinta stadionului.
Jandarmii vor acţiona cu preponderenţă pentru asigurarea ordinii şi siguranţei publice în zona stadionului; evacuarea din arena sportivă a unui grup de participanţi, în situaţia în care, prin faptele săvârşite de către aceştia, se pune în pericol siguranţa desfăşurării competiţiei sportive, la solicitarea persoanelor în drept pentru intervenţia forţelor de ordine; intervenţia pentru restabilirea ordinii publice în arena sportivă atunci când se constată că în urma producerii unor acte de violenţă, este pusă în pericol viaţa şi integritatea corporală a spectatorilor, a sportivilor, a oficialilor, a personalului de ordine şi siguranţă sau a celorlalţi participanţi.
La solicitarea forţelor de ordine sau a personalului de ordine şi siguranţă, spectatorii au obligaţia de a prezenta documentele de acces şi după caz, actele de identitate, precum şi materialele de publicitate vizuală aflate asupra lor;
Spectatorului care refuză să se supună controlului corporal sumar şi al bagajelor, efectuat de personalul de ordine şi siguranţă, sau care săvârşeşte, înainte de a intra în arena sportivă ori în momentul intrării, fapte de natură penală sau contravenţională în legătură cu competiţia sau jocul sportiv respectiv nu i se permite accesul în arena sportivă.
Spectatorilor le este interzis să pătrundă sau să încerce pătrunderea în incinta bazei sportive ori, după caz, a arenei sportive fără documente de acces sau prin încălcarea normelor legale de acces stabilite de organizator; să folosească, în scopul pătrunderii în incinta arenei sportive, documente de acces individualizate care nu le aparţin şi care, potrivit normelor stabilite de organizator, pot fi folosite doar de către titular;    să pătrundă în stare de ebrietate sau să consume băuturi alcoolice în arena sportivă, să introducă sau să încerce introducerea de băuturi alcoolice în arena sportivă;
Spectatorii care încalcă aceste prevederi vor fi amendaţi cu sume cuprinse între 80 şi 3000 lei, sau prestarea unui număr de 50 la 300 de ore-activităţi în folosul comunităţii.
În cazul săvârşirii de către suporteri înainte şi după desfăşurarea competiţiei sau jocului sportiv, în afara bazei sportive,a unor fapte de încălcare a normelor de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice care au legătură cu competiţia sau jocul sportiv, pot atrage şi aplicarea sancţiunii complementare de interzicere a accesului la competiţiile şi jocurile sportive de genul celor la care aceştia au săvârşit faptele, pe o perioadă de 6 luni sau un an de zile.

Târgu-Jiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite