Târgu-Jiu: Morţii nu mai au loc în Cimitirul Municipal

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Reprezentanţii Primăriei Târgu-Jiu nu mai pot face faţă solicitărilor pentru locurile de veci. Situaţia impune extinderea urgentă a cimitirului, prin crearea a încă 600 de spaţii pentru morminte.

În Cimitirul Municipal există aproape nouă mii de locuri pentru morminte, dintre care doar 100 sunt neconcesionate. Reprezentanţii Primăriei Târgu-Jiu sunt nevoiţi să extindă aceste spaţii pentru a acoperi toate solicitările. Astfel că, în partea de nord a cimitirului, vor începe lucrările pentru aproximativ 600 de locuri de veci.

image

Cimitirul municipal se întinde pe o suprafaţă totală de apoximativ 11 hectare. Avem la dispoziţie încă un teren care aparţine domeniului public,  unde vom mai amenaja alte 600 de noi spaţii pentru morminte. Acestea pot fi concesionate pe o perioadă cuprinsă între 7 până şi 25 de ani. Cert este că, deşi aproape toate locurile sunt ocupate, cimitirul nu se va închide pentru că avem suficient teren ca să ne extindem“, a declarat Ana Tihoi, şef  Sector Cimitire din cadrul Direcţiei de Servicii Comunale.  

Morţii nu mai au loc în cimitir din cauza târgujienilor vii

Mulţi dintre târgujieni se grăbesc să-şi concesioneze terenul pentru morminte. În această situaţie se află şi Dorel Rogaciu, un bărbat de 63 de ani, care a plătit 800 de lei, în urmă cu trei ani, pentru concesionarea unui astfel de teren. Acesta nu ştie când va muri, însă vrea să fie sigur că are groapa pregătită, atât pentru el, cât şi pentru soţia sa.

image

Oamenii ajung la o vârstă la care trebuie să se gândească şi la asta. Eu am concesionat două spaţii pe o perioadă de 25 de ani, pentru mine şi pentru soţia mea şi am început deja lucrările pentru amenajarea gropilor. Mă va costa totul  aproximativ trei mii de lei, bani pe care îi plătesc unei firme particulare”, declară Dorel Rogaciu, târgujianul în vârstă de 63 de ani. Pe lângă taxa de concesionare, târgujienii sunt obligaţi să plătească anual şi o taxă de întreţinere, în valoare de 44 de lei pentru fiecare groapă. Această taxă poate fi şi mai mică, în funcţie de veniturile celor care solicită un loc de veci.

Târgu-Jiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite