Târgu-Jiu: Mort de beat şi fără permis, un gorjean a intrat pe contrasens şi a fost la un pas de tragedie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cu o alcoolemie ce depăşea limita legală şi fără să aibă permis de conducere, bărbatul de 36 de ani, din Bumbeşti-Jiu, a provocat un accident  rutier, după care autoturismul său a ricoşat într-un copac.

Evenimentul a avut loc aseară, în jurul orei 17.00, când Poliţia Oraşului Bumbeşti-Jiu a fost sesizată, prin 112, cu privire la faptul că pe DC 79, Lăzăresti-Arşeni, a avut loc un accident de circulaţie.

Poliţiştii ajunşi imediat la faţa locului au constatat că evenimentul rutier s-a soldat doar cu pagube materiale. Din cercetările efectuate s-a constatat faptul că Vernel M., de 36 ani, din oraşul Bumbeşti-Jiu, judeţul Gorj, în timp ce conducea un autoturism din direcţia Arşeni în direcţia Lăzăreşti, fiind sub influenţa băuturilor alcoolice, a pierdut controlul volanului, a pătruns pe contrasens şi a intrat în coliziune cu autoturismul condus de Victor B.E., de 27 de ani, din oraşul Bumbeşti-Jiu, după care a ricoşat într-un copac în afara părţii carosabile. Testat cu aparatul etilotest, Vernel M. a prezentat o concentraţie de 1,06 mg/l alcool pur în aerul expirat. De asemenea, poliţiştii au constatat că  bărbatul nu posedă permis de conducere. Poliţiştii rutieri l-au condus pe Vernel M. la o unitate medicală, aici fiindu-i recoltate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. Pe numele lui Vernel M. a fost întocmit dosar penal, fiind efectuate cercetări sub aspectul comiterii infracţiunilor de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul fără a poseda permis de conducere şi cu o alcoolemie ce depăşea limita legală“, declară Daniel Tică, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj.

Bărbatul riscă să petreacă ani grei după gratii.

Târgu-Jiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite