Târgu-Jiu: Minerii vor primi tichete cadou şi bani pentru copii

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Sindicatele exclud disponibilizările în minerit şi energie
Sindicatele exclud disponibilizările în minerit şi energie

De sărbători, cei aproximativ 9.000 de angajaţi ai Societăţii Naţionale a Lignitului Oltenia vor primi tichete cadou în valoare de 600 de lei şi vor sta acasă timp de 16 zile.

Reprezentanţii SNLO au anunţat astăzi că tichetele cadou vor fi acordate până pe data de 17 decembrie. „Toţi angajaţii vor primi, până pe 17 decembrie,  tichete cadou pentru sărbători, în cuantum de 600 de lei. Tot cu această ocazie, aceştia vor primi 150 de lei  pentru fiecare copil de până la vârsta de 18 ani. Activitatea se va întrerupe pe data de 24 decembrie şi se va relua pe 8 ianuarie 2011“, a precizat Viorel Temelescu, vicepreşedintele Uniunii Sindicatelor Miniere din Oltenia. „Ne gândeam că nu mai primim nimic pe criza asta, dar se pare că nu am fost uitaţi nici de această dată. Sunt foarte bune tichetele cadou, pentru că vom avea cu ce să facem cumpărături de sărbători.  Eu am un singur copil,dar nu va primi 150 de lei, pentru că este major“, a spus unul dintre ortaci.

Târgu-Jiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite