Târgu-Jiu: Minerii gorjeni ies la lumină de Paşte, cu buzunarul plin

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Salariaţii din minerit şi energie vor primi bonuri cadou în valoare de 600 de lei. Angajaţii se vor bucura şi de o vacanţă de o săptămână, timp în care vor primi 75 la sută din salariu şi spor de vechime.

18.000 de angajaţi ai Complexurilor Energetice Rovinari şi Turceni, dar şi ai Societăţii Naţionale a Lignitului Oltenia (SNLO) primesc tichete cadou în valoare de aproximativ 600 de lei ca prime pentru Sărbătorile Pascale, conform contractului colectiv de muncă. Totodată, ortacii şi superiorii acestora se vor bucura şi de câteva zile de vacanţă, timp în care activitatea va fi întreruptă.

„Angajaţii Societăţii Naţionale a Lignitului Oltenia vor sta acasă în perioada 23 aprilie - 1 mai. În acest timp vor primi 75 la sută din salariu şi sporul de vechime. Se vor acorda şi tichete cadou în valoare de 600 de lei pentru fiecare salariat în activitate. Pentru perioada următoare nu există nicio programare pentru disponibilizări“, a anunţat Aurică Popescu, purtătorul de cuvânt al SNLO. Vestea că niciun miner nu-şi va pierde locul de muncă în lunile următoare vine după ce au fost trimise acasă 300 de persoane, la 1 aprilie.

„Folosim bonurile pentru masa de Paşte“

Angajaţii din minerit au găsit repede o întrebuinţare a tichetelor cadou. „O să cumpăr carne de miel şi cozonac din bonurile pe care le vom lua ca primă. Ne prind bine şi zilele libere“, a spus Cristian Boroacă, un miner care lucrează la cariera Seciuri-Ruget.

Cei 4.000 de angajaţi de la Complexul Energetic (CE) Rovinari aşteaptă să afle, săptămâna aceasta, valoarea primei. „Conform prevederilor contractului colectiv de muncă, salariaţii Complexului Energetic Rovinari vor beneficia de prima de Paşte. Sindicatele şi administraţia se vor întâlni şi vor negocia cuantumul bonusului“, a declarat Diana Milea, purtător de cuvânt CE Rovinari.

Târgu-Jiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite