VIDEO/ Microbuze şi autocare, blocate la intrarea în Autogara Târgu-Jiu

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Bariera a fost ridicată doar după intervenţia poliţiei
Bariera a fost ridicată doar după intervenţia poliţiei

Intrarea în Autogara Târgu-Jiu a fost blocată timp de o oră, în această dimineaţă, de o barieră. Circulaţia pe strada Nicolae Tituilescu s-a desfăşurat cu mare dificiultate pentru că peste zece microbuze şi autocare aşteptau să intre în Autogară.

Conducerea Autogării Târgu-Jiu a hotărât să interzică accesul maşinilor aparţinând societăţilor de transport care au datorii. Conducătorii primelor microbuze blocate au refuzat să retragă maşinile din faţa barierei, astfel încât intrarea în Autogară a fost blocată de peste zece autovehicule de transport persoane, iar circulaţia pe strada Nicolae Titulescu s-a desfăşurat cu mare dificultate.

image

Ion Plută (în stânga) s-a certat cu Ion Chiriţoiu, şeful Autogării

Eu nu ştiu ce se întâmplă. Am venit din cursă şi nu pot să parchez în autogară“, a spus şoferul unui autocar. Ion Chiriţoiu, şeful Autogării, a precizat că decizia de a interzice accesul a fost luată de Consiliul de Administraţie al societăţii Expres Transport: „Operatorii de transport, prin lege trebuie să aibă contract de prestări servicii cu autogara. Cam 50 de firme de transport au contracte încheiate cu Autogara, din care zece nu au plătit nimic de doi ani. Datoriile se ridică la peste 50.000 de lei, în condiţiile în care salariaţii societăţii nu şi-au primit salariile şi nu avem bani de motorină. Am trimis somaţii firmelor cu datorii, dar nu au achitat nimic. Acum, după ce am pus bariera, au mai venit să-şi plătească din restanţe, în afară de două firme“.

Litigiu între Autogară şi firmele cu datorii

Primul microbuz care a fost blocat lângă barieră îi aparţine lui Ilie Plută, patronul societăţii de transport Plutanul SRL. Acesta spune că se află în litigiu cu firma care deţine auogara: „Eu mă aflu în litigiu cu societatea Expres Transport. Eu şi soţia mea sunt acţionar la această firmă şi nu am primit niciodată dividende. Până nu se termină procesul, nu trebuie să ia nicio măsură. Nu am pus eu maşina aici. Dumnealor a pus bariera în faţa maşinii mele. Eu ce să fac? Să intru în barieră?“.
Bariera a fost ridicată după ce la faţa locului a venit un poliţist. „Trebuia să se rezolve situaţia pentru că circulaţia era aproape blocată şi se punea în pericol traficul“, a spus agentul principal de poliţie Radu Brânzan.

Târgu-Jiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite