Târgu-Jiu: Merele din şcoli, luate la control

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Târgu-Jiu: Merele sunt ţinute în depozitele din şcoală doar câteva ore
Târgu-Jiu: Merele sunt ţinute în depozitele din şcoală doar câteva ore

Municipiul Târgu-Jiu este printre puţinele din ţară în care elevii beneficiază de  mere proaspete în fiecare zi. Reprezentanţii Primăriei Târgu-Jiu au efectuat astăzi controale în şaisprezece şcoli, pentru a verifica modul de distribuire a fructelor.

Programul de distribuire a fructelor în şcoli a început la Târgu-Jiu pe data de 3 noiembrie, după organizarea licitaţiei, la care a participat un singur agent economic. „Acţiunea a fost demarată în strânsă colaborare cu Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură Gorj, cu care am încheiat un contract pe o perioadă de o sută de zile. Valoarea proiectului este de 220. 000 de lei, iar momentan merele le plătim cu bani de la bugetul local, pentru că aşteptăm să vină banii de la Bucureşti pentru a deconta sumele cheltuite de noi. Costul unui măr este de 0,30 lei. Astăzi verificăm 16 unităţi şcolare, pentru a vedea calitatea fructelor şi modul în care sunt depozitate. Până acum, nu am constat nicio neregulă“, a precizat directorul Direcţiei Publice de Patrimoniu, Constantin Fârţă.

mere

  „Îmi place mărul mai mult decât laptele şi cornul, mi se pare mai sănătos şi de aceea consum zilnic cel puţin unul“, spune Ilinca Drăgoi, elevă la Şcoala Generală Constantin Săvoiu din municipiu.

Târgu-Jiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite