Târgu-Jiu: Meciul dintre Pandurii şi Internaţional s-a terminat cu scor alb

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Pandurii a întâlnit astăzi, de la ora 11, într-un meci amical desfăşurat pe Stadionul Municipal echipa Internaţional Curtea de Argeş, căreia i-a luat locul în Liga I în urma retragerii acesteia.

La partidă au asistat în jur de 1000 de spectatori. Viorel Temelescu, oficial al clubului a precizat că nouă jucători de la Internaţional împreună cu antrenorul Ionuţ Badea vor fi transferaţi la Pandurii. Ionuţ Badea, care a preluat imediat după meci echipa Pandurii, a precizat că meciul a fost foarte important în vederea cunoaşterii noii sale echipe în vederea pregătirii meciului din prima etapă cu Unirea Urziceni: „A fost un meci amical de cunoaştere reciprocă. Pentru mine, ca tehnician, a fost foarte important pentru a pregăti primul meci contra celor de la Unirea Urziceni din prima etapă. Acest joc a avut o mare încărcătură psihologică. Am fost ofertaţi şi am acceptat să venim aici. Vrem să facem o combinaţie de performanţă în ceea ce priveşte lotul de jucători pentru anul care vine”.


Târgu-Jiu



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite