Târgu-Jiu: Măsuri speciale pentru meciul Pandurii-Dinamo

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Peste 150 de jandarmi gorjeni şi din Gruparea de Jandarmi Mobilă Craiova vor asigura măsurile de ordine publică cu prilejul partidei de fotbal dintre echipele Pandurii Târgu-Jiu –Dinamo Bucureşti.


Gradul de risc preliminar  pentru acest meci  a fost stabilit ca fiind ridicat. Porţile de acces  numerele 1, 2, 6, 9, 10, 12, 17 şi 18 se vor deschide începând cu ora 19.45. C.S. Pandurii Lignitul Târgu-Jiu a pus în vânzare un număr de 8000 bilete, pentru suporterii echipei gazdă şi 250 bilete pentru suporterii echipei oaspete, accesul făcându-se numai pe bază de bilete şi invitaţii.Galeria echipei F.C. Pandurii Lignitul Târgu-Jiu va avea acces în stadion pe bază de bilete şi va fi dispusă  la Peluza 1, Sectorul A. Accesul galeriei echipei Dinamo Bucureşti se va efectua pe bază de bilete cu valoare de 10 lei biletul şi va fi dispusă la Peluza 2 Sud. „Jandarmeria face apel către toţi suporterii şi participanţii la această competiţie pentru a se comporta civilizat şi a se manifesta în spirit fair-play , împotriva celor care  intenţionează să provoace incidente  vor fi aplicate ferm măsurile pentru combaterea  actelor de violenţă şi nu vor fi tolerate manifestările care încalcă ordinea publică  şi siguranţa cetăţenilor“, a precizat purtătorul de cuvânt al IJJ Gorj, Alin Ivan.       


Târgu-Jiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite