Târgu-Jiu: Mărţişoare confecţionate din mohair şi fire naturale

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un singur comerciant dintre cei aproximativ 40, prezenţi în centrul municipiului Târgu-Jiu, a scos la vânzare mărţişoare lucrate manual. Valeria Rădulescu, de 62 de ani din Dobriţa, confecţionează de 18 ani păpuşele şi ursuleţi din melană. 

Valeria Rădulescu, în vârstă de 62 de ani, din Dobriţa, confecţionează de 18 ani mărţişoare. Ajutată de membri familiei, femeia a lucrat manual aproximativ o mie de mărţişoare pentru acest an. „Am început să confecţionez mărţişoare din luna octombrie ca să le termin. Lucrez diverse, începând de la fluturaşi din pene colorate, ursuleţi din melană, mărţişoare din ghindă sau conuri de brad până la coşuleţe din răchită cu flori din pânză, lucrate manual“, a declarat Valeria Rădulescu.

Mărţişoare din mohair şi fire naturale


Valeria Rădulescu s-a pensionat în urmă cu câţiva ani, după ce a lucrat 32 de ani ca sudor, şi pentru a câştiga un ban în plus a început să confecţioneze mărţişoare. Ca şi în alţi ani, femeia a venit să-şi expună creaţiile la târgul de mărţişoare organizat de Primăria municipiului Târgu-Jiu. Aceasta povesteşte că a învăţat să facă ursuleţi şi păpuşele din aţe de melană precum şi puişori din aţă de mohair de la o profesoară din sat.

Târgu-Jiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite