Târgu-Jiu: Mamă cu trei copii, pe drumuri

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Nicoleta Rujan are vârsta de 39 de ani şi este una dintre victimele violenţei în familie. În toamna anului trecut a plecat de acasă împreună cu cei trei copii din cauza tratamentului violent la care erau supuşi de către soţ.

Nicoleta Rujan locuieşte în Centrul pentru victimele violenţei domestice din cadrul Direcţiei de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Gorj împreună cu cei trei copii: o fată şi un băiat de 14 ani, gemeni, şi un băieţel în vârstă de patru ani . Este internată din toamna anului trecut şi trebuie să plece în curând, pentru că a depăşit termenul prevăzut de lege. Singurul loc unde poată să meargă este o casă rămasă după moartea mamei sale, însă locuinţa este dărăpănată. Nu poate introduce acţiunea de divorţ, pentru că nu are unde să locuiască şi se teme ca instanţa de judecată să nu-i ia copiii. Casa părintească se află în comuna Bengeşti Ciocadia, într-o zonă foarte frumoasă, pe un deal de unde panorama este minunată. Aici se ajunge însă foarte greu, pe un drum plin de zăpadă. Casa nu mai este locuită de opt ani, de când a mama Nicoletei Rujan a decedat. Locuinţa este părăginită şi nu mai are nici măcar gard. Zidurile sunt crăpate, iar acoperişul este deteriorat. Tavanul dintr-o cameră s-a prăbuşit, iar prin spărtura creată se poate vedea cerul.

Nu are bani pentru repararea casei

image

Nicoleta vrea să repare casa şi să trăiască aici împreună cu cei trei copii: „Trebuie făcute foarte multe reparaţi, iar pentru asta e nevoie de mulţi bani. Din calculele pe care le-am făcut suma se ridică la 10.000 de lei. Din păcate, nu avem aceşti bani şi fac un apel către oricine poate să ne ajute. Sunt o mamă care încearcă să-şi crească cei trei copii în condiţii normale. Am plecat în momentul în care copiii mei, mai ales fiica mea nu mai era în siguranţa. Fata mi-a povestit că într-o seară, când era singură cu el, cel care-i este tată i-a propus să întreţină relaţii sexuale. Am decis să plec, cu toate că nu avem unde să stăm. Fata a depus plângere la poliţie pentru tentativă de viol, dar nu s-a întâmplat nimic pentru că a fost cuvântul ei împotriva cuvântului lui“, ne povesteşte Nicoleta Rujan.

image

Copiii nu vor să se mai întoarcă la tatăl lor

Atunci când se aflau acasă, băiatul şi sora sa au fost nevoiţi să doarmă amândoi într-o încăpere de la parterul casei folosită ca baie, unde era multă igrasie. Nu de puţine ori s-a întâmplat să doarmă în frig.Copiii nu vor să se mai întoarcă la tatăl lor. Băiatul ne spune că părintele său se purta foarte urât cu el, îl bătea şi îl jignea mai tot timpul. Odată a fost bătut chiar cu furtunul de apă. Băiatul începuse să câştige proprii bani, dar nu se putea bucura de ei. În vacanţa de vară trecută a fost plecat în munte timp de trei luni ca să aibă grijă de oile unui vecin. Visa ca din banii pe care-i va primi să-şi cumpere o bicicletă, dar tatăl său s-a opus ca această dorinţă să se înfăptuiască. „Era foarte dur cu mine. Dormeam pe o canapea acolo unde este şi baia. Am muncit vara trecută la oi, dar nu m-a lăsat să-mi cumpăr bicicletă din banii câştigaţi ci doar haine“, ne spune băiatul.
Fiica Nicoletei Rujan este şi acum marcată de cele întâmplate. Nu poate uita momentele cumplite pe care le-a trăit şi plânge când îşi aduce aminte de acestea. Nu mai concepe să se întoarcă şi să mai trăiască alături de tatăl ei.

Soţul neagă toate acuzaţiile

Sorin Rujan, soţul acuzat de agresiune şi de tentativă de viol, spune că toate atacurile sunt puse la cale de soţia sa: „Nu este nimic adevărat. Ultima dată când spune că am lovit-o în oraşul Novaci a atuncat şi ea cu bolovani în mine. Totul este o invenţia, iar soţia mea a pus la cale totul. Fata are certificat medico legal şi nu s-a întâmplat nimic cu ea. Eu nu pot să fac aşa ceva. Eu le aştept să vină acasă şi am rugat-o de atâtea ori să se întoarcă“.

Contul în care se pot face donaţii petru ajutarea Nicoletei Rujan este RO 49 BRDE 200 SV35594822000

Târgu-Jiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite