Magazinul Get high a fost redeschis

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Magazinul care a fost închis de Poliţia Locală Târgu-Jiu s-a redeschis de curând cu un alt domeniu de activitate. Societatea care administreazămagazinul a acţionat în instanţa de judecată amenzile şi măsura închiderii luate de către Poliţia Locală.

Magazinul Get high, care se află pe strada Victoria din centrul oraşului Târgu-Jiu, s-a redeschis de puţin timp, de astă dată ca punct de vânzare de plante medicinale. Primăria Târgu-Jiu a emis autorizaţia de funcţionare pentru acest domeniu de activitate. „S-a eliberat autorizaţia de funcţionare pentru comerializarea de plante medicinale şi alte produse specifice, de genul Plafar. Magazinul este deschis în momentul de faţă“, a spus Ion Tudor, directorul executiv al Poliţiei Locale Târgu-Jiu. Magazinul nu arată nici pe departe ca o farmacie verde. Programul de funcţionare este unul ciudat, fiind deschis între orele 14 şi 21, însă nici în acest timp magazinul nu funcţionează. „Câteodată mai văd nişte tineri care vin şi deschid uşa magazinului, dar în cea mai mare parte uşa este închisă“, ne-a spus un vânzător de la un magazine din apropiere.

Sancţiunile au fost contestate

Magazinul a intrat în atenţia autorităţilor la începutul acestui an, pentru că existau suspiciuni că prin intermediul lui s-ar vinde plante etnobotanice. Poliţia Locală Târgu-Jiu a făcut mai multe controale, care s-au terminat cu amendarea societăţii şi închiderea magazinului. Firma a fost amendată cu 200 de lei pentru neafişarea autorizaţiei de funcţionare şi cu 500 de lei pentru lipsa autorizaţiei. În plus, s-a aplicat măsura închiderii magazinului pentru că nu deţinea de autorizaţie de funcţionare eliberată de Primăria Târgu-Jiu. În momentul respectiv, firma a depus o cerere de eliberare a autorizaţiei pentru comercializarea de îngrăşăminte pentru plante. Reprezentanţii societăţii au atacat în instanţa de judecată cele două sancţiuni şi măsura închiderii. „În opinia noastră se încalcă grav prevederile constituţionale privitoare la accesul liber al persoanei la o activitate economică. Societatea noastră este prejudiciată grav de această hotărâre de Consiliu Local a cărei revocare o solicităm în totalitate“, se menţionează în plângerea depusă la instanţa de judecată. „Nu am primit până acum nicio decizie de la instanţa de judecată. Poliţia Locală şi-a făcut datoria şi a stopat o activitate ilegală“, a precizat Ion Tudor.




Târgu-Jiu



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite