Turceni: Galerie Foto/ VIDEO/ Magazin distrus de o explozie, patronul grav rănit

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Magazinul a fost distrus în totalitate
Magazinul a fost distrus în totalitate

Oraşul Turceni, din judeţul Gorj, a fost zguduit, ieri, de o explozie puternică, care s-a auzit în toată localitatea. Un magazin de utilaje agricole a fost distrus, iar patronul, Viorel Stoicănel, care se ocupa şi de vânzarea produselor, a fost rănit grav, fiind transportat la Spitalul nr. 1 din Craiova.

Magazinul s-a tansformat într-un  morman de moloz.

image
Târgu-Jiu

Florin Cauc

Primul care a ajuns la locul deflagraţiei a fost Florin Cauc, care locuieşte într-o casă chiar vis-a-vis de magazinul unde s-a produs explozia. „Am fost primul care am ajuns la faţa locului şi, într-adevar, mirosul de gaze era evident, dar, din ce stiu, punctul de lucru nu era alimentat cu gaze. Am scos persoana care era rănită şi prinsă sub dărâmături. Era într-o stare foarte gravă. Erau cărămizi şi alte resturi pe el. Nu mai vorbea, dar era conştient“, ne-a spus Florin Cauc.

Târgu-Jiu:

Casele din apropiere au fost afectate

Târgu-Jiu

Casele din vecinătate au fost afectate de suflul exploziei. Cea mai grav avariată a fost locuinţa lui Florin Cauc, iar membrii familiei au fost în stare de şoc. „Eu eram în curte, în spatele locuinţel, când s-a produs explozia. A fost o explozie foarte puternică. Au fost sparte geamurile la întreaga locuinţă, o parte din ţiglele de pe acoperiş s-au desprins şi au căzut. Copiii s-au speriat. Unul dintre copii se afla pe hol şi toate geamurile au căzut pe el. Din fericire, nu a fost rănit, dar este foarte şoat de ceea ce s-a întâmplat.  Au sărit multe obiecte din magazin spre curtea mea. Nu am asigurare pentru locuinţă“, a precizat Florin Cauc.

Târgu-Jiu

Pompierii au intervenit pentru a îndeăpărta ceea ce mai rămăsese din magazin. „Lucrăm la îndepărtarea efectelor exploziei. Cauzele sunt o acumulare de gaze. Se efectuează verificări de lucrătorii de la Distrigaz şi rămâne să stabilim ce s-a întâmplat. Trebuie să vedem de unde a fost acumularea de gaze“, a spus lt. Grigore Duică, comandant al Secţiei de Pompieri Turceni.

Târgu-Jiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite