Târgu-Jiu: Lobby pentru continuarea investiţiilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Primarul oraşului Târgu-Cărbuneşti face săptămânal naveta la Ministerul Dezvoltării pentru a face rost de bani pentru investiţii. Peste câteva luni, va fi finalizată staţia de transfer deşeuri, în valoare de un milion de euro, care va aduce, lunar, economii de cinci mii de euro la buget.

Pe timp de criză, aproape toate primăriile din Gorj se văd nevoite să amâne sau chiar să renunţe la investiţiile pe care le aveau în plan. Nu acelaşi lucru se poate spune despre Primăria Târgu-Cărbuneşti, unde edilul local şi-a propus să ducă la bun sfârşit toate proiectele aflate în curs de execuţie. „De la sfârşitul lunii martie şi până acum am fost de opt ori la Ministerul Dezvoltării şi am făcut lobby ca să-mi continui investiţiile. M-am întors cu 8 miliarde de lei vechi, bani pe care îi voi da întreprinderii care s-a ocupat de asfaltarea drumului de la Ştefăneşti. Am făcut lobby chiar şi la duşmani ca să nu lăsăm investiţiile baltă. Pe 1 august vom da în folosinţă staţia de transfer deşeuri, din satul Cojani, cu finanţare PHARE, în valoare de 4.300.000 de lei, care va ajuta la ridicarea gunoiului menajer în condiţii civilizate şi la economisirea celor 20.000 de lei pe care îi dăm la ora actuală pentru ca gunoiul din oraş să fie dus la Târgu-Jiu“, declară Mihai Mazilu, primarul din Târgu-Cărbuneşti.

Staţia de transfer deşeuri va colecta gunoiul din 12 comune

Proiectul care vizează colectarea deşeurilor din Târgu-Cărbuneşti a fost lansat la sfârşitul anului 2008, iar la ora actuală este finalizat în proporţie de 75 la sută, primăria achitând 10 la sută din valoarea totală a investiţiei. „Această staţie de transfer deşeuri va colecta gunoiul din oraşul Târgu-Cărbuneşti şi din cele 12 comune implicate în proiect. Containerele şi maşinile au fost deja achiziţionate. Le vom pune în folosinţă odată cu finalizarea staţiei“, precizează Mihai Mazilu, edilul de la Târgu-Cărbuneşti. „Acum se aşteaptă utilajele, adică transportoarele, presele şi cele 100 de containere şi capul de tractor“, declară Sorin Corici, şeful Biroului de Administrare a Domeniului Public şi Privat.

1.100.000

Aceasta este suma pe care a primit-o Primăria Târgu-Cărbuneşti de la Consiliul Judeţean Gorj. „Această sumă reprezintă 20 la sută din cât am avea nevoie în acest an. Suntem la limita existenţei, dar mă bucur că am reuşit să găsim înţelegere la Ministerul Dezvoltării şi să culeg roadele pentru lobby-ul pe care l-am făcut, fără să se ţină cont de culoarea politică, aşa cum se întâmplă la Consiliul Judeţean. Să nu mai văd niciun parlamentar pe aici  în campanii, că le rup picioarele“, avertizează Mihai Mazilu.

Târgu-Jiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite