Liliecii din Peştera Polovragi s-au înmulţit

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Mamiferele sunt protejate de lege şi sălăşluiesc în peştera de pe Cheile Olteţului. Peştera Polovragi se închide la data de 1 decembrie, atunci când liliecii intră în hibernare şi nu trebuie să fie deranjaţi.

Coloniile de lilieci din Peştera Polovragi au crescut în ultimii ani datorită măsurilor de protejare a acestei specii care este apărată de lege. Dumitru Hortopan, directorul Muzeului Judeţean Gorj, care se ocupă de administrarea peşterii, a precizat că numărul de lilieci s-a dublat cel puţin faţă de acum trei ani: „S-au înmulţit foarte mult. Acum sunt 300-400 de lilieci, iar în urmă cu trei ani erau doar 100-150. Mă bucură foarte mult acest lucru, pentru că dovedeşte faptul că măsurile de protejare a acestei specii pe care le-am luat au fost binevenite şi acum se văd roadele. În fiecare an, peştera se închide la data de 1 decembrie, pentru că liliecii intră în perioada de hibernare şi nu trebuie deranjaţi în niciun fel. Este al treilea an în care se aplică această măsură şi liliecii s-au înmulţit foarte mult“.
Peştera Polovragi atrage de cei mai mulţi turişti dintre toate obiectivele Muzeului Judeţean Gorj. Potrivit lui Dumitru Hortopan, peste 13.000 de turişti au trecut până acum pragul peşterii. „S-au făcut o serie de reparaţii şi s-au montat balustrade şi băcnu pentru turişti. S-a pus un banner la intrare şi vom încerca să schimbăm mai mult condiţiile de vizitare“, a precizat Dumitru Hortopan.

Târgu-Jiu



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite