Liber la angajări în primăriile din Gorj

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Opt primării din judeţul Gorj au primit avizul Ministrului Administrației și Internelor pentru a face angajări de personal.

Astfel, peste 21 de noi posturi vor fi create în cadrul primăpriilor localităţilor Săuleşti, Stoina, Motru, Bustuchin, Slivileşti, Schela, Târgu-Jiu şi Târgu-Cărbuneşti. Cele mai multe angajări vor fi făcute de Primăria municipiuloi Târgu-Jiu, unde se vor înfiinţa opt noi posturi, şase consilieri în cadrul Centrului de Cultură şi Artă Constantin Brâncuşi, un îngrijitor la  Direcţiei Publice de Venituri şi un inspector debutant în cadrul Poliţiei Comunitare.
Constantin Drăghici, primarul comunei Săuleşti, spune că, în ultimii doi ani, trei funcţionari din cadrul instituţiei s-au pensionat şi nu a mai fost angajat nimeni, astfel încât era absolut necesară încadrarea de personal: „Este fantanstic pentru că se vor angaja doi oameni, întrucât ne găseam în situaţia de a nu ne mai puteam desfăşura activitatea. În cadrul primăriei va fio angajat un specialist pentru accesare de fonduri europene şi un cantonier, care va avea sarcini şi în domeniul asistenţei sociale deoarece asistentul social se află de cinci luni în concediu medical şi postul este blocat în acest fel“.
Subprefectul de Gorj, Marcel Romanescu, a precizat că 43 de noi posturi se află pe lista de aşteptare: „Este vorba de primăriile localităţilor Cătunele, Turceni, Bengeşti Ciocadia, Ţânţăreni, Albeni, Dănciuleşti, Aninoasa, Scoarţa, Turcineşti, Bălăneşti,Săcelu, Mătăsari, Leleşti, Bumbeşti Jiu şi Consiliul Judeţean Gorj“.

Târgu-Jiu



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite