Târgu-Jiu: La un pas să ardă de vii!

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Trei persoane din comuna Teleşti au văzut, azi-dimineaţă, moartea cu ochii, după ce casa în care locuiau a fost cuprinsă de flăcări. Două dintre ele au suferit arsuri grave pe mâini şi pe faţă.

Cei trei gorjeni au scapat ca prin urechile acului de o moarte cumplită, reuşind să se salveze din mijlocul flăcărilor în ultimul moment. Proprietarul casei din Teleşti a fost cel care le-a cerut cu disperare sprijinul pompierilor gorjeni. Evenimentul a avut loc azi-dimineaţă, în jurul orei 10.00. Două echipaje ale Detaşamentului de Pompieri Târgu-Jiu s-au deplasat către locuinţa incendiată, însă nu a mai fost nevoie de intervenţia acestora, întrucât flăcările au fost stinse de pompierii voluntari din Teleşti. Două persoane, Viorica N., de 35 de ani şi Viorica Ş., în vârstă de 19 ani, au fost scoase din foc de către pompieri, fiind transportate la autospecialele Serviciului judeţean de Ambulanţă, acestea suferind arsuri pe faţă şi membre. Au ars obiecte de îmbrăcăminte, tocărie din lemn şi aparatura electrocasnică. Primele verificări arată că incendiul a izbucnit din cauza faptului că proprietarul a folosit benzină pentru aprinderea focului în sobă.

Târgu-Jiu

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite