Jurnalişti agresaţi de rudele tinerilor acuzaţi că au comis fraude informatice de 20 de milioane de dolari VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Toate cele 13 persoane suspectate că au indus în eroare aproximativ 1000 de victime din Statele Unite ale Americii au fost duse astăzi din arestul Inspectoratului de Poliţie Gorj la tribunal pentru a afla dacă li se prelungesc mandatele de arestare preventivă. Rudele acestora au făcut scandal şi au atacat echipele de jurnalişti care filmau şi se aflau pe domeniul public.

UPDATE, ora 16.50: Magistraţii Tribunalului Gorj au dispus prelungirea mandatelor de arestare preventivă cu încă 30 de zile, în cazul celor 13 inculpaţi. Aceştia pot să formuleze recurs împotriva deciziei.

Scandalul a avut loc în această dimineaţă, în jurul orei 10.00, în spatele Tribunalului Gorj, când au fost aduşi cei 13 tineri pentru a fi prezentaţi în faţa magistraţilor, după ce procurorii din cadrul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) Gorj au solicitat încă de vineri prelungirea mandatelor de arestare preventivă. Rudele medicului stomatolog Horaţiu Bălănescu i-au insultat pe jurnalişti, iar unul dintre cameramanii unei televiziuni naţionale a fost agresat. Reporterul unui post local de televiziune a fost şi el împins de o altă persoană din mulţime, iar, în momentul în care cei acuzaţi de fraudă informatică au fost scoşi  din duba Poliţiei, apropiaţii au început să aplaude.

„S-a scris că le-am adus pizza în arest, de parcă cine ştie ce le-am fi adus. Orice om normal îşi permite să mănânce o pizza. O să îi dau pe toţi în judecată", au strigat rudele medicului stomatolog Horaţiu Bălănescu, în timp ce tatăl unui alt inculpat le sugera să „le rupă picioarele ziariştilor".

Spiritele au fost calmate cu ajutorul jandarmilor care asigură ordinea şi liniştea publică la Tribunalul Gorj. Şedinţa nu a fost publică.

SURSĂ VIDEO: ANTENA 1

Vom reveni cu amănunte!

Târgu-Jiu



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite