Târgu-Jiu: Jandarm instruit de Trupele Poliţiei Înarmate Populare Chineze

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un jandarm gorjean a participat la „Stagiul de pregătire în domeniul artelor marţiale“, desfăşurat în baza bunelor relaţii de cooperare, existente între Jandarmeria Română şi Trupele Poliţiei Înarmate Chineze. Antrenamentul a avut loc la sediul Centrului de Perfecţionare a Pregătirii Cadrelor Jandarmi Ochiuri din judeţul Dâmboviţa.


La acest stagiu, care s-a desfăşurat în perioada 31 mai - 25 iunie sub conducerea a trei instructori din cadrul Trupelor Poliţiei Înarmate Populare Chineze, au participat 65 de luptători, care provin din toate unităţile Jandarmeriei Române, fiind încadraţi în structurile de ordine publică, iar practicarea artelor marţiale contribuie substanţial la îmbunătăţirea forţei şi  abilităţilor acestora, la antrenarea în ceea ce priveşte capacitatea de a lupta, dar şi din punct de vedere psihologic. Plutonierul Radu Popescu, jandarm în cadrul Detaşamentului Mobil, este al doilea gorjean care a participat la acest curs. „Antrenamentul a presupus un efort fizic foarte intens, constând în procedee de luptă, utile în îndeplinirea misiunilor, şi lovituri. Au existat şi abandonuri din motive medicale, dar eu am rezistat. Am practicat box înainte, nu am avut nicio legătură cu artele marţiale“, spune plutonierul Radu Popescu. „Luptătorii au fost instruiţi după modelul Trupelor Poliţiei Înarmate Populare Chineze, într-un stil de luptă fără armă, care foloseşte mişcări principale cum ar fi: loviturile de picior, loviturile de pumn, aruncările şi prizele, conţinutul pregătirii fiind împărţit în patru părţi: pregătirea de bază, aruncările,  stilul de luptă Kung Fu, precum şi simularea luptei reale“, a precizat purtătorul de cuvânt al IJJ Gorj, Alin Ivan. Jandarmii au prezentat un exerciţiu demonstrativ de arte marţiale şi au primit diplome de absolvire, dovadă a recunoaşterii aptitudinilor acestora în domeniul artelor marţiale. 



Târgu-Jiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite