Ion Popescu este noul director al Penitenciarului Târgu-Jiu

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Schimbările s-au făcut în urma anchetei DNA
Schimbările s-au făcut în urma anchetei DNA

Schimbarea directorilor Daniel Lăzăroiu şi Constantin Bălă s-ar fi făcut în urma unei anchete efectuate de procurorii DNA privind gestionarea fondurilor europene alocate printr-un proiect.

Ion Popescu, cel care ocupa funcţia de director adjunct pe probleme economico- administrative, a fost numit în funcţia de director general al Penitenciarului Târgu-Jiu. Fostul directorul Constantin Bălă a fost la dispoziţie,în timp ce pentru directorul Daniel Lăzăroiu s-a emis decizie de punere la dispoziţie şi încetare a detaşării.
Schimbarea are loc, susţin unele surse, ca urmare a anchetei care se efectuează de către DNA Târgu-Jiu cu privire la gestionarea fondurilor europene alocate printr-un proiect de finanţare. Acuzaţiile constau în fals în înscrisuri sub semnătură privată. Cei doi foşti directori sunt acuzaţi că s-au folosit de semnăturile deţinuţilor pentru obţinerea de diverse bunuri. Proiectul se referea la desfăşurarea de către deţinuţi de diferite activităţi pentru comunitate, în schimbul unor echipamente sportive.

Târgu-Jiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite