Târgu-Jiu: Inspectoratul Şcolar a refuzat demisia Ramonei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Camelia Bibere spune că a sfătuit-o pe Ramona să nu-şi dea demisia. FOTO: Loredana Fîciu
Camelia Bibere spune că a sfătuit-o pe Ramona să nu-şi dea demisia. FOTO: Loredana Fîciu

Reprezentanţii Inspectoratului aşteaptă ca poliţia să finalizeze ancheta, pentru a stabili dacă o vor sancţiona pe Ramona Mischie. Sora lui Alex crede că aceasta nu ar mai trebui să profeseze.

Cu toate că Ramona Mischie a declarat în scris că a încălcat codul deontologic al profesorului, cei din conducerea şcolii la care predă şi reprezentanţii Inspectoratului Şcolar Gorj nu au luat nicio măsură. „Declar pe propria răspundere că am încălcat codul deontologic al profesorului întrucât am depăşit limita prevăzută între elev şi profesor, având relaţii de prietenie cu unul dintre elevii pe care i-am avut la clasă.Acest elev mi-a atras atenţia în mod deosebit prin descurajarea pe care acesta o avea faţă de viitorul său, deşi se număra printre elevii cei mai conştiincioşi din clasă. Pentru că era şeful clasei, a trebuit să comunic mai mult cu el. Mi-am dat seama că este un copil introvertit“, aşa îşi începe declaraţia profesoara de română. Andra Popovici, sora tânărului sinucigaş, este surprinsă de faptul că nici după această declaraţie nu s-a luat decizia de excludere a Ramonei Mischie din învăţământ. „Ţinând cont că a declarat acest lucru şi că nu s-a luat nicio măsură să fie dată afară, cred că a reuşit să obţină ceea ce şi-a propus. Ea a recunoscut că e vinovată ca să fie iertată. E o fată frumoasă şi situaţia fratelui meu s-ar putea repeta oricând. Ramona are dreptul să-şi continue viaţa, numai că nu trebuie să uităm că a greşit şi s-a plătit cu moartea, iar pentru asta trebuie să nu mai  profeseze“, a precizat Andra.

„A vrut să-şi dea demisia, dar nu am acceptat“

Reprezentanţii Inspectoratului Şcolar Gorj spun că au discutat cu Ramona Mischie şi că până când nu se va finaliza ancheta poliţiei, nu se va lua nicio măsură.
„Am stat de vorbă cu ea, iar iniţial a vrut să-şi dea demisia. I-am spus să nu facă aşa ceva pentru  că nu e numai vina ei pentru sinuciderea tânărului de 19 ani. Consider că părinţii sunt vinovaţi pentru că atunci, în perioada bacalaureatului, ar fi trebuit să meargă cu băiatul la spital“, a declarat Camelia Bibere, inspector general adjunct în cadrul ISJ.

Târgu-Jiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite